Numele lui Valerii Moraru nu este deloc popular în Giulești, ba dimpotrivă. Suporterii îl acuză pe om de afaceri din Republica Moldova că a avut un rol decisiv în dispariția clubului, în urmă cu zece ani. După ce Rapid a intrat în faliment, basarabeanul a dispărut din scena fotbalistică din România. Nu, însă, și fiul său, Octavian, care a fost prezent la partida Rapid – Oțelul 0-2.
Care a fost reacția fiului lui Valerii Moraru după ce Oțelul a marcat primul gol împotriva Rapidului
În ultimii ani, fiul lui Valerii Moraru a adus mai mulți fotbaliști în Superliga și, de câteva luni, se implică la Oțelul Galați. Preferă însă discreția. Potrivit lui Florin Prunea, Octavian Moraru investește fonduri în clubul de la Dunăre. De asemenea, el a coordonat campania de transferuri din vara trecută pentru moldoveni.
În aceste condiții, Octavian Moraru nu putea lipsi de la meciul din Giulești. A ocupat un loc, împreună cu mai mulți reprezentanți ai clubului Oțelul, într-una dintre loje. După ce Nuno Pedro a deschis scorul, în zona lor a fost exprimată o bucurie intensă. Toți au aplaudat în picioare reușita portughezului. De asemenea, nu au lipsit îmbrățișările. Iacob, fost jucător la Rapid, acum la Oțelul, a stabilit rezultatul final, scor 2-0.

Oțelul Galați nu reprezintă primul club cu care colaborează Octavian Moraru. În trecut, a fost implicat și la Politehnica Iași, Gaz Metan Mediaș, Hermannstadt și Universitatea Cluj. Fiul lui Valerii Moraru pare să fie în legătură strânsă cu impresarul Arcadie Zaporojanu.
Care sunt activitățile lui Octavian Moraru la Oțelul Galați
La sfârșitul lunii august, fostul mare portar al naționalei, Florin Prunea, a oferit detalii despre rolul pe care îl are Octavian Moraru în cadrul clubului Oțelul Galați.
„Octavian se află acum la Oțelul, fiind patron. El este principalul. A adus fotbaliști. A reușit să-l aducă pe Patrick, care a marcat trei goluri recent. Îmi place Oțelul. Dar trebuie să știi că și la Iași, atunci când s-a implicat, i-a dus pe jucători în play-off.
Știi ce face toată ziua? Stă pe tabletă și urmărește transferurile fotbaliștilor. În prezent, e principalul la Oțelul”, a menționat Florin Prunea despre Octavian Moraru, fiul lui Valerii Moraru, conform iamsport.ro.
În perioada în care tatăl său era patron la Rapid, Octavian Moraru a fost acuzat de implicare activă în politica de transferuri a clubului, deși nu avea experiența necesară.










Lasă un răspuns