Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, nu va mai efectua vizita programată în România marți, aceasta fiind anulată în ultimul moment din cauza modificărilor în agenda oficialului german. Pistorius urma să aibă întrevedere cu premierul Ilie Bolojan.
Ministerul Apărării Naționale a comunicat luni seară că programul inițial va fi ajustat, activitățile urmând să se desfășoare „la nivel de secretari de stat”.
„Ministerul Apărării Naționale informează că, în urma modificărilor apărute în agenda reprezentanților germani, evenimentele planificate pentru mâine, 9 decembrie, la Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu, se vor realiza la nivel de secretari de stat. Programul inițial va fi menținut, cu ajustările necesare, pentru a asigura atingerea obiectivelor comune”, se precizează în comunicatul MApN, conform Digi24.
Prezentarea oficialului german a fost dată publicității de cabinetul prim-ministrului Ilie Bolojan la 5 decembrie.
Guvernul a emis o informare similară, având în vedere că cei doi oficiali planificaseră o conferință de presă comună.
Portofoliul ministerului Apărării este gestionat temporar de Radu Miruță, după demisia lui Ionuț Moșteanu din 28 noiembrie, cauzată de controversa legată de studiile sale.
Donare lunar
Susține jurnalismul de calitate prin sponsorizări lunare
Donare unică
Contribuie o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









Lasă un răspuns