Anunțul a fost emis, sâmbătă seară, prin intermediul unui comunicat de presa de către Hidro Prahova.
„Ca urmare a umplerii conductelor și a reintroducerii apei în sistem, au fost identificate defecte punctuale, fiind necesare intervenții rapide pentru stabilizarea rețelei. De asemenea, conform recomandărilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Prahova pentru reluarea furnizării de noapte trecută, este obligatorie realizarea spălărilor și purjărilor sistemului de distribuție a apei”, indică sursa menționată.
Conform informațiilor, intervențiile vizează: remedierea defectelor apărute după reluarea serviciului, înlocuirea de urgență a unor vana, precum și spălarea și purjarea rețelei de distribuție a apei.
„Precizăm că, în prezent, Hidro Prahova S.A. asigură apă consumatorilor conform adresei transmise de DSP Prahova, din Stația de Tratare a Apei Voila. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente și asigurăm că echipele Hidro Prahova S.A. sunt mobilizate pentru reluarea rapidă a furnizării în condiții de siguranță sanitară. Toate celelalte localități continuă să beneficieze de un program normal de distribuție a apei, cu restricții de utilizare pentru consum uman, în conformitate cu directivele și recomandările transmise de DSP Prahova”, se precizează în comunicat.
Apa a fost reintrodusă în conducte pentru ca DSP să poată realiza teste bacteriologice. Apa actualmente circulantă în rețea nu este destinată uzului menajer. Nu poate fi utilizată pentru igienă personală, spălarea alimentelor sau prepararea hranei.
„Reușita de a introduce apa mai devreme nu modifică regulile: până la confirmarea siguranței de către DSP, apa rămâne sub restricții, cu interdicție de consum”, a afirmat sâmbătă președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu.










Lasă un răspuns