Ministrul Energiei a declarat că a fost contactat marți dimineața de un funcționar public, care a identificat că problemele de la Barajul Paltinu afectează și centrala electrică de la Brazi, precum și rafinăria Petrobrazi.
„La mine nu au fost transmise până acum. Eu ieri dimineață, la ora 7:30, am aflat despre potențialul risc al acestei situații. De aceea, am început să efectuez apeluri telefonice și să discut pentru a evita oprirea rafinăriei Petrobrazi”, a spus ministrul ieri.
Întrebat de unde a primit informația, Ivan a răspuns: „de la un coleg de-al meu, care are o percepție analitică bună și mi-a furnizat această informație”.
„Așadar, am aflat ieri dimineață, în urma unei discuții cu un coleg de-al meu, funcționar în minister, care m-a informat că există ‘o potențială problemă acolo’. În scurt timp, am contactat șeful OMV Petrom și pe toți cei implicați pentru a identifica o soluție”, a explicat ministrul Energiei la Antena 3 CNN.
Ce putea să cunoască ministrul încă din duminică
Conform declarațiilor lui Bogdan Ivan, abia marți, 2 decembrie, a devenit publică situația de la Paltinu, care a condus, în cele din urmă, la oprirea centralei de la Brazi. Și toate acestea au fost aflate de la un „coleg perspicace”.
Datele publice ale operatorului rețelei de transport și ale Sistemului Energetic Național (SEN) indică faptul că ministrul Energiei putea fi informat cu mult înainte despre această problemă – deși Transelectrica nu este subordonată direct Ministerului Energiei, sistemul energetic național o este. Transelectrica publică online informații despre funcționarea sistemului, inclusiv despre opririle planificate și neplanificate ale unităților de producție peste 100 MW.
De asemenea, încă din duminică, centrala de la Brazi funcționa cu capacitate redusă, din cauza aceleiași probleme despre care Ivan a aflat abia marți. Și aceste date erau disponibile public la Transelectrica încă din duminică.
„Reducere de capacitate ≈300 MW. Funcționare la P=500 MW. Debitul de apă tehnologică redus din cauza unor avarii comunicate de Apele Române”, arăta în raportările Transelectrica pentru centrala de la Brazi.
Funcționarea cu capacitate diminuată a început din 30 noiembrie, ora 11:00, în urma problemei cu apa, conform informațiilor Transelectrica. Ivan a aflat despre aceasta pe 2 decembrie, după cum a declarat el însuși.

Reamintim că centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi, de 860 MW, cea mai mare de acest tip din România și responsabilă pentru circa 10% din producția națională, a fost complet oprită marți din cauza lipsei de apă, fiind formată din două turbine pe gaz și o turbină pe abur.
„Confirmăm că centrala electrică Brazi a fost oprită neplanificat din cauza debitului scăzut al apei tehnologice și a restricțiilor de apă, factori externi companiei. Conform legislației, această oprire a fost notificată către REMIT. Continuăm monitorizarea situației”, a transmis OMV Petrom, pentru o poziție oficială.
Cel mai probabil, centrala va fi reluată în funcțiune abia săptămâna viitoare, după soluționarea problemelor legate de aprovizionarea cu apă.










Lasă un răspuns