Ce schimbări principale apar? Clienții Raiffeisen Bank vor avea la dispoziție o metodă simplificată și rapidă pentru gestionarea tranzacțiilor. Acestea pot fi autorizate direct din aplicația Smart Mobile pentru plățile efectuate cu cardul pe internet, eliminând necesitatea utilizării aplicației SmartToken.
Iată explicația transmisă de bancă:
Cum vei autoriza plățile online cu cardul, în funcție de serviciile disponibile în contul tău?
Dacă utilizezi aplicația Smart Mobile:
– Autorizarea plăților online cu cardul se face direct în aplicație, într-un mod rapid și facil. Vei fi automat direcționat să le verifici în Smart Mobile, introducând credențialele pentru această aplicație (PIN, amprentă sau recunoaștere facială).
– Este în continuare valabilă și opțiunea de autorizare prin Parola Statică (parola aleasă de tine) și OTP (parolă unică – cod numeric valabil pentru scurt timp), primit prin SMS, dacă preferi această metodă.
Dacă dispui doar de serviciul Raiffeisen Online:
– Autorizarea se face exclusiv prin Parola Statică și OTP trimis pe SMS,
– Poți oricând să optezi pentru serviciul de mobile banking, Smart Mobile, unde vei avea acces la multiple funcții utile și vei putea verifica și autoriza mai ușor plățile cu cardul.
Plățile efectuate din aplicația Smart Mobile:
– dacă dispozitivul tău mobil este înregistrat și ai activată autorizarea prin Sistem Biometric,
– pentru tranzacțiile sub 10.000 lei – se aprobă direct în Smart Mobile, prin utilizarea credențialelor stabilite (amprentă sau recunoaștere facială),
– pentru plățile peste 10.000 lei – se validează în Smart Token, introducând credențialele stabilite (PIN, amprentă sau recunoaștere facială).
Utilizatorii versiunii de aplicație pentru adolescenți (14-18 ani): Pe lângă metoda de autorizare a plăților online cu cardul, prin Parola Statică și OTP, pot utiliza și Smart Mobile pentru aprobarea plăților cu cardul pe internet, cu credențialele specifice acestei aplicații.
Prin utilizarea aplicației Raiffeisen Smart Mobile, începând cu data de 03.12.2025, vei considera accepționate modificările și actualizările Termenilor și Condițiilor pentru Serviciul Smart Mobile, iar relațiile contractuale aferente vor fi supuse noilor reglementări stabilite în versiunea actualizată a acestora.










Lasă un răspuns