Este obligatoriu în România! Țara se confruntă cu un număr tot mai mare de deșeuri de construcție depozitate pe terenuri și în aglomerații urbane, iar ministrul Mediului avertizează că adoptarea unei legi specifice pentru reciclarea acestora nu mai poate fi amânată. Iată unde trebuie gestionate deșeurile provenite din construcții!
România are nevoie urgentă de o lege pentru reglementarea valorificării deșeurilor din construcții, a afirmat Ministrul Mediului. În lipsa unui cadru legislativ clar, aceste deșeuri sunt tratate ca simple reziduuri, în timp ce în alte țări sunt considerate resurse. În numeroase state, autoritățile și constructorii sunt obligați să utilizeze în procesul de construcție un procent de materiale reciclate provenite din demolări și proiecte anterioare. În România, însă, această piață nu poate funcționa din cauza lipsei unui sistem legislativ complet pentru colectare, reciclare și reutilizare, menționează capital.ro.
„Este necesară o legislație pentru valorificarea deșeurilor din construcții. La marginea orașelor sau pe câmpuri, putem observa deșeuri provenite din construcții, vizibile de la distanță. În alte state, aceste deșeuri sunt considerate resurse, pentru că autoritățile și operatorii privați au obligatia, în cadrul oricărui proiect de construcție, fie că este vorba de infrastructură minoră sau de un ansamblu rezidențial, să folosească un procent de materiale reciclate. Aceste materiale provin din foste construcții, recuperate și revalorificate. Această piață nu se poate dezvolta până nu există un mecanism complet. Eu am propus în Parlament o legislație pentru valorificarea deșeurilor din construcții.
Este un proiect de lege care a rămas în sertare de aproape un an, dar cred că, mai devreme sau mai târziu, în cursul acestui an sau cel mai târziu la începutul următorului, va trebui să discutăm în Guvern despre adoptarea acesteia, fiind inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Ministrul Mediului.
Deșeurile din construcții sau molozul nu trebuie „dăruite”
Mulți oferă gratuit saci cu moloz sau resturi rezultate din renovări pentru cei care doresc să realizeze construcții sau să nivelleze terenuri, însă această practică este ilegală și prevede sancțiuni stricte. Garda de Mediu a informat cetățenii că deșeurile, inclusiv moloz, ciment, cărămizi sau plăci ceramice, trebuie gestionate exclusiv de companii autorizate, iar molozul nu poate fi oferit gratuit.
„Deșeurile din construcții și demolări (moloz, ciment, cărămizi, faianță etc.) NU pot fi oferite sau lăsate în locuri publice, indiferent de intenție. Acestea trebuie colectate, transportate și eliminate de către firme autorizate. Oferirea sau abandonarea ilegală a molozului poluează mediul, poate conduce la amenzi semnificative și constituie contravenție sau infracțiune, în anumite situații”, a avertizat instituția.
Persoanele fizice care neglijează aceste reguli riscă sancțiuni de la 5.000 la 15.000 de lei. Pentru companii, amenzile sunt și mai mari, între 40.000 și 60.000 de lei. În cazurile în care deșeurile sunt abandonate și nu se poate identifica autorul sau proprietarul terenului, cheltuielile pentru curățare, transport și refacerea zonei vor fi suportate de autoritățile locale. În cazul descoperirii făptașului, acesta va trebui să plătească toate costurile implicate, conform capital.ro.
Recent, Ministrul Mediului a menționat că în anul următor va fi pus în dezbatere un proiect legislativ privind gestionarea deșeurilor provenite din construcții și renovări.










Lasă un răspuns