Societatea de asigurări a deschis trei dosare de daune pentru apartamentele afectate din clădirea în care a avut loc explozia. Toate cele trei cazuri au fost finalizate. Două dintre acestea au fost evaluate ca fiind daune totale și au fost despăgubite deja, iar unul este aprobat și urmează să fie închis după stabilirea situației apartamentelor de la etajele inferioare ale zonei afectate de explozie.
OMNIASIG a mai deschis și trei dosare de despăgubiri pentru autovehicule avariate, în baza unei polițe CASCO. Două dintre acestea sunt deja în proces de reparație, iar un caz este în așteptarea deciziei de reparație din partea asiguratului.
Până în prezent, OMNIASIG a plătit deja despăgubiri în valoare de aproximativ 590.000 de lei pentru aceste dosare, iar rezerva aprobată pentru cazurile în curs este de peste 440.000 de lei. Astfel, valoarea totală estimată a despăgubirilor pentru toate cazurile deschise ca urmare a evenimentului tragic se ridică la aproximativ 1 milion de lei.
„În fața unei tragedii atât de majore, prioritatea noastră a fost și rămâne preocuparea pentru oameni. Am fost prezenți la fața locului încă din primele ore, cu echipe specializate, pentru a documenta situația și a oferi sprijinul necesar celor afectați. Am depus toate eforturile pentru a plăti despăgubirile într-un termen cât mai scurt, într-un moment în care siguranța și stabilitatea financiară sunt esențiale pentru familiile afectate de acest incident dureros”, a afirmat Mihai Tecău, președintele directoratului OMNIASIG Vienna Insurance Group.
În urma exploziei din cartierul bucureștean Rahova, au fost ucise trei persoane, 15 au fost rănite, 38 de autovehicule au fost avariate, iar 108 apartamente au fost afectate. OMNIASIG reafirmă angajamentul de a soluționa rapid toate cazurile aflate în procedură și de a sprijini comunitatea locală afectată.
OMNIASIG Vienna Insurance Group activează de 30 de ani pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și solide furnizori de asigurări din țară. Compania deține un portofoliu de peste 100 de tipuri de asigurări și are o rețea vastă de sucursale și agenții la nivel național. Peste 1.200 de angajați oferiți în mod continuu servicii de înaltă calitate clienților și partenerilor, consolidând astfel reputația de durată a firmei. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă stabilitate financiară, experiență vastă și expertiză în toate liniile de asigurări generale.
Vienna Insurance Group (VIG) reprezintă cel mai important grup de asigurări din Europa Centrală și de Est (ECE). Peste 50 de companii specializate în asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest conglomerat cu tradiție îndelungată, branduri de renume și o relație strânsă cu clienții. Aproximativ 30.000 de angajați răspund nevoilor zilnice ale celor circa 33 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt listate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa din Praga din 2008 și la Bursa din Budapesta din 2022. Compania are un rating A+ cu perspectivă stabilă, acordat de agenția internațională Standard & Poor’s. VIG colaborează strâns cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.







Lasă un răspuns