Iulia Vântur a surprins întreaga audiență la Vatican. Artista a trăit una dintre cele mai memorabile experiențe din cariera sa. Solista a interpretat colinde românești la Vatican, chiar în fața Papei Leon XIV, în Auditorium-ul Paul VI Hall.
Iulia Vântur a impresionat la Vatican
Evenimentul spectaculos a avut loc pentru a celebra 60 de ani de la „Nostra Aetate”, declarația care a revoluționat dialogul interreligios la nivel global.
Invitată să reprezinte România pe scena Vaticanului, Iulia a urcat în fața a mii de spectatori și a principalilor lideri spirituali mondiali. În cadrul recitalului său, ea a prezentat două secțiuni: un colaj emoționant de colinde tradiționale românești, printre care a fost și „La Bethlehem colo-n jos”, melodia pe care o colindă părinții săi în fiecare an, și participarea în cadrul imnului internațional „We are the new world”, un proiect manifest pentru pace, coordonat de producătorul de renume Poo Bear. La acest eveniment au fost prezenți artiști internaționali precum Jizelle & Jason Boyd, Vijay, Stephen și Sanjana.
„A fost ceva total ireal. Nu mi-am imaginat vreodată că vocea mea va răsuna la Vatican, că Auditorium-ul Paul VI va fi umplut de cântec românesc. Nici în cele mai frumoase vise nu am crezut că voi avea ocazia să performez la Vatican și, în plus, să iau parte la un proiect global atât de semnificativ cum este «We are the new world». (…) Am învățat că viața ne oferă daruri prețioase, dar trebuie să fim mereu gata să le primim”, a declarat Iulia Vântur, cu emoție profundă.
Cum a ajuns Iulia Vântur să fie invitată la Vatican
Totul a început de la Dr. Sanjana Jon, personalitate remarcabilă în domeniul filantropiei mondiale, cu care artista a colaborat anterior prin Fundația „Give Life Foundation”. Ea a fost cea care a recomandat-o pentru proiectul lui Poo Bear și pentru evenimentul dedicat aniversării a 60 de ani de la „Nostra Aetate”.
Iulia afirmă că vestea a fost o surpriză totală.
„Când mi s-a propus să cânt la Vatican, am crezut că visez sau că nu aud bine. Am întrebat de mai multe ori, pentru a mă asigura că nu înțeleg greșit. (…) Probabil a fost neașteptat… nu am avut emoții excesive. Am simțit întotdeauna ca o binecuvântare, ca o voce interioară care-mi spunea «ești exact unde trebuie»”, a menționat Iulia Vântur.
Artista a dorit ca tradițiile românești să fie reprezentate pe scena Vaticanului, motiv pentru care a interpretat în limba română, cu mici accente indiene. Publicul a reacționat surprinzător de cald, povestește ea, iar după spectacol mulți spectatori s-au apropiat să-i mulțumească pentru momentul artistic.
„Cel mai neașteptat și totodată frumos sentiment a fost atunci când am revenit în public… iar oamenii din diverse colțuri ale lumii îmi mulțumeau pentru interpretarea mea, spunând că au fost atinși de sensibilitate, de vocea mea. (…) A fost o seară… divină!”, a mai spus Iulia.
Surpriza după evenimentul istoric de la Vatican
Prezența la Vatican a adus și o recunoaștere importantă: artista a primit diploma „Magister of Arts – Honoris Causa”, oferită de un reprezentant al Ecole Supérieure Robert de Sorbon, prezent special la eveniment.
„E un sentiment special să fiu în fața unei personalități atât de influente precum Papa Leon. Am păstrat această amintire în fotografie alături de Papa Leon. Am primit diploma Magister of Arts – Honoris Causa cu zâmbetul până la urechi și cu profundă recunoștință”, a concluzionat Iulia.
Iulia Vântur a impresionat la Vatican, iar prestația sa rămâne un eveniment memorabil: colindele românești au răsunat în Cetatea Vaticanului, iar vocea ei a devenit parte dintr-un mesaj global de pace, unitate și speranță.








Lasă un răspuns