„Primul salariu pe care l-aș încasca l-aș direcționa pentru a plăti restanțele către persoanele care nu și-au mai primit indemnizațiile de luni de zile”, a declarat Băluță, marți seara, la Marius Tucă Show.
Băluță afirmă că autoritatea are „datorii financiare”, dar în special „datorii morale”, iar achitarea indemnizațiilor restante reprezintă „prioritatea numărul unu”. „Indiferent dacă vorbim despre persoane cu handicap sau despre oameni care nu mai au fonduri pentru medicamente”, precizează candidatul social-democrat.
O altă direcție esențială pe care o va finanța din fondurile municipiului este soluționarea situației familiilor afectate de explozia din Rahova.
„Nimeni nu mai discută despre ei, societatea a uitat din nou despre cei din blocul de pe strada Vicina, unde a avut loc explozia. Am siguranța că pot realiza acest lucru. În prezentăm soluția tehnică pentru a-i aduce din nou în locuințele lor, fie ca proprietari, fie ca locatari”.
În opinia sa, investiția în sprijinul social continuă a fi fundamentală într-un context economic dificil.
„Nu putem pretinde că suntem o societate avansată, dacă nu avem grijă de vârstnici, dacă nu ne implicăm în ajutorul celor aflați în dificultate, dacă nu susținem copiii, mamele sau dacă nu încurajăm natalitatea. Acestea sunt măsurile sociale”, afirmă Băluță.
Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 7 decembrie.








Lasă un răspuns