Aceasta a fost prima vizită de nivel înalt a unei reprezentanțe HLDG într-un stat aliat, a noului consilier al secretarului de război pentru securitate globală, Daniel Zimmerman.
În cadrul reuniunii, ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, a avut marți o întâlnire cu delegația SUA. Oficialul român a reafirmat angajamentul României de a întări Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, precum și planul de a crește gradual bugetul pentru apărare la 5% din PIB până în 2035. De asemenea, a subliniat continuarea programelor de dotare, antrenament comun și asumarea unui rol de lider regional în regiunea Mării Negre, precum și contribuții importante în cadrul NATO.
Tot marți a avut loc sesiunea extinsă de consultări strategice HLDG, la nivelul secretarului de stat pentru politica militară, planificare și relații internaționale, Sorin-Dan Moldovan. Discuțiile s-au axat pe evoluțiile mediului internațional, pe poziția forțelor americane în România, pe investițiile majore în apărare asumate de țară și pe rolul de furnizor de securitate în flancul estic și sud-estic al NATO, în conformitate cu Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030. S-a evidențiat faptul că România continuă să fie un centru important pentru arhitectura de securitate euroatlantică și un partener de încredere al SUA.
„Discuțiile au inclus subiecte privind contribuția activă a României în consolidarea posturii aliate în zona Mării Negre, cooperarea în domeniul instruirii și exercițiilor comune, precum și proiectele majore de modernizare ale forțelor armate, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii și mobilității militare necesare prezenței aliate pe teritoriul național. S-a reconfirmat soliditatea Parteneriatului Strategic între România și SUA și angajamentul comun pentru creșterea securității în spațiul euroatlantic», afirmă Ministerul Apărării Naționale, marți seara.
Programul vizitei delegației americane, luni, a inclus vizite în Baza Aeriană 86 Borcea, unde au fost prezentate progresele în dezvoltarea Centrului European de Instrucție F-16, un proiect realizat în colaborare cu partenerul american, precum și la Facilitatea Aegis Ashore de la Deveselu, componentă crucială a arhitecturii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.
Delegațiile au evaluat stadiul capabilităților operaționale, proiectele de modernizare și perspectivele extinderii colaborării bilaterale în domeniul infrastructurii strategice.








Lasă un răspuns