mai-extinde-sistemul-e-sigur!-toate-camerele-autoritatilor-locale-si-imaginile-trimise-de-soferi-vor-fi-integrate-intr-o-platforma-nationala

MAI extinde sistemul E-Sigur pentru inclusivitatea camerelor autorităților locale și a imaginilor trimise de șoferi într-o platformă națională

Ministerul Afacerilor Interne implementează o reformă majoră în monitorizarea drumurilor din România. Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat marți, 18 noiembrie 2025, extinderea sistemului „E-Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră”, o platformă digitală ce va centraliza toate imagini relevante pentru siguranța rutieră: camerele instalate de autoritățile locale, echipamentele mobile ale Poliției și înregistrările trimise de șoferi de pe camerele de bord.

Potrivit ministrului, această modernizare are drept scop creșterea securității pe șosele și sancționarea rapidă și eficientă a conducătorilor auto care încalcă legislația. Predoiu a menționat că au fost deja semnate două proiecte de acte normative și două ordine ministeriale care stabilesc cadrul pentru această transformare.

„Am semnat astăzi două proiecte de acte normative și două ordine ministeriale privind traficul rutier, unificarea dispeceratelor, noua concepție de pază a Jandarmeriei Române și combaterea violenței domestice. Aceste decizii importante vor transforma radical monitorizarea traficului rutier și sancționarea celor care pun în pericol pietonii și participanții la trafic”, a declarat, marți, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Extinderea sistemului „E-Sigur” va avea loc etapizat

Procesul de integrare se va realiza în faze. Camerele autorităților locale vor fi conectate progresiv la centrele de monitorizare și dispeceratele care gestionează deja imaginile provenite de la cele 700 de camere mobile ale Ministerului Afacerilor Interne. Ordinul MAI nr. 99/2025 stabilește cadrul legal pentru utilizarea acestor imagini în constatarea automată a contravențiilor.

Predoiu a evidențiat că acest sistem nu are scopul de a crea un mecanism de supraveghere intruziv, ci unul care protejează cetățenii și reduce numărul accidentelor.

„Din ianuarie 2025, imaginile și informațiile colectate de cele 700 de camere mobile ale Ministerului Afacerilor Interne sunt centralizate digital în centre de monitorizare și dispecerate. Prin această ordonanță de urgență vom extinde colectarea imaginilor conectând progresiv toate camerele de luat vederi instalate de autoritățile locale și vom procesa toate aceste date, precum și înregistrările de pe camerele de bord ale participanților la trafic. Nu vorbim despre «Big Brother», ci despre un sistem digital de protecție și siguranță, prin care persoanele iresponsabile în trafic sunt identificate, sancționate sau scoase din circulație pentru siguranța cetățenilor”, a explicat Predoiu.

De asemenea, sistemul va funcționa pe trei direcții principale: constatarea directă în teren, monitorizarea automată și analiza sesizărilor video transmise de șoferi. În plus, ministrul a prevăzut o inovație la nivel național.

„În premieră în România, propunem ca o parte din amenzile plătite voluntar să fie direcționate către programe de educație rutieră și întreținerea sistemelor tehnice — în conformitate cu bunele practici europene. Acest proiect a fost dezbătut și cu asociațiile municipiilor, iar observațiile primite au fost incluse în plan, urmând să colaborăm și cu Poliția Locală”, a transmis ministrul.

Sistemul va utiliza inteligență artificială

Pe termen mediu, platforma va integra instrumente de inteligență artificială capabile să identifice automat încălcările normelor de circulație, să recunoască vehiculele și să transmită rapid datele către forțele de ordine sau autoritățile locale.

„Sistemul E-Sigur va permite monitorizarea imediată a încălcărilor regulamentelor de trafic, identificarea celor responsabili și sancționarea rapidă, eliminând birocrația și pierderea de timp pentru primării și poliție. Sistemul de monitorizare a traficului rutier al MAI va face imposibilă eludarea legii și va sprijini aplicarea sancțiunilor”, a mai afirmat Predoiu.

Prin această extindere, Ministerul Afacerilor Interne urmărește creare unui mecanism rapid, eficient și modern de supraveghere rutieră, menit să reducă numărul de accidente și comportamente periculoase în trafic, aducând România mai aproape de standardele europene de siguranță rutieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *