Penitenciarele din România înfruntă o problemă semnificativă de personal, având mulți condamnați, dar din ce în ce mai puțini gardieni. Mai exact, peste o treime din forța necesară nu este disponibilă, iar recrutările în sectorul public au fost suspendate, conform declarațiilor șefului ANP, Bogdan Burcu. „Salvarea” vine, în cele din urmă, chiar din interiorul penitenciarelor, din partea unor deținuți care nu doar că nu planifică evadări, ci dimpotrivă.

O lege aprobată acum 56 de ani permite condamnăților să participe la supravegherea altor deținuți. În prezent, 128 de deținuți se ocupă de acest rol, iar măsurile de austeritate implementate de Guvernul României ar putea determina majorarea numărului de deținuți implicați în ACTIVITĂȚI de pază, conform Gândul.

Suspendarea angajărilor în toate instituțiile publice din țară a afectat și sistemul penitenciar, care, de la un necesar de 20.000 de angajați, funcționează acum cu doar 13.314 salariați, a declarat șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Bogdan Burcu. Necesitatea de recrutare a fost stabilită în urma unui proiect comun cu sindicatele, finanțat cu fonduri nerambursabile.

Cum ajung condamnații să se asigure singuri paza

Deținuții cu condamnări severe pentru omor și care au executat peste 15 ani din pedeapsă pot beneficia de această oportunitate dacă au avut o „conduită exemplară” și mai au doar șapte luni până la eliberare. Astfel, pot fi desemnați pentru a păzi unitatea de detenție. Ca în orice activitate penitenciară, deținuții primesc și recompense: la două nopți de muncă, se consideră că au „dus” trei zile de pedeapsă, conform Gândul.

Activitatea de pază desfășurată de deținuți este reglementată printr-o lege aprobată cu peste cinci decenii în urmă. Legea 23/1969, la articolele 10 și 11, stipulează următoarele:

„Articolul 10: Condamnații care demonstrează o îndreptare serioasă, sunt perseverenți în muncă și disciplinați, pot desfășura muncă fără pază în afara penitenciarului sau pot supraveghea alți condamnați în anumite locații, după ce au executat cel puțin o cincime din pedeapsă, inclusiv perioada considerată ca executată prin muncă. De această facilitate nu beneficiază condamnații pentru omor sau infracțiuni contra păcii și omenirii, sau pentru infracțiuni împotriva securității statului, sau care au produs daune majore economiei naționale, precum și cei aflați în stare de recidivă.”

„Articolul 11: Munca depusă de condamnați este remunerată conform regulilor și tarifelor specifice domeniului de activitate în care sunt implicați. Cei utilizați pentru supravegherea altor condamnați primesc salariul minim stabilit la nivel național, din care 10% rămâne lor, iar restul merge la bugetul penitenciarului, contribuind la veniturile statului. Din sumele obținute din invenții, inovații și rationalizări create de deținuți, 50% li se cuvin, diferența revenind statului”, conform legislației actuale, citată de Gândul.

Ulterior, legislația a evoluat, și condamnatii pentru omor, cu pedeapsa aproape integral executată, pot fi acum implicați în aceste activități.

Cu ce mijloace de pază acționează deținuții asupra altor deținuți

„Deținutul dispune de un fluier și un telefon. Telefonul nu poate fi folosit pentru apeluri externe; el doar ridică receptorul și răspunde dispeceratului, comunicând observațiile sale. Acest sistem a funcționat de peste 23 de ani, conform surselor dintr-o unitate penitenciară. Nu știu dacă în alte țări se practică metoda”, au explicat sursele.

În unele penitenciare, precum cel de la Severin, există un sistem combinat de posturi cu agenți și deținuți, în care din cele șapte posturi de pază, cinci sunt ocupate de agenți și doi de deținuți, indică sursele pentru Gândul. În prezent, numărul acestor posturi a fost redus la patru, distribuite egal între agenți și deținuți.

Potrivit conducătorilor ANP, sistemul penitenciar plănuiește implementarea unei soluții digitale, care să asigure monitorizarea închisorilor prin camere video și senzori perimetrali.

În alte unități de detenție, această metodă, în care deținuții contribuie la paza penitenciarelor, este considerată o formă de responsabilizare și recompensare.

„Este vorba despre responsabilizarea și încrederea pe care o acorzi. Cred că această practică modifică anumite receptori neuronali și stimulează responsabilitatea. Se observă că, oferindu-le mai multă încredere și libertate, statul contribuie la reducerea recidivei. Un exemplu este modelul norvegian”, menționează sursele consultate.