cristi-chivu,-comparat-cu-un-antrenor-de-legenda-al-fotbalului-mondial:-imi-aminteste-de-el

Cristi Chivu comparat cu un antrenor legendar al fotbalului mondial: îmi amintește de el

Inter a obținut victoria, duminică seara, în fața formației Lazio, scor 2-0, și s-a plasat în fruntea clasamentului din Serie A în timpul pauzei competiționale cauzată de meciurile naționale. Ajuns în vară pe stadionul “Giuseppe Meazza”, Cristian Chivu a câștigat aprecierea suporterilor, precum și recunoașterea foștilor antrenori și jucători ai clubului Inter, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa sa.

Cristian Chivu, comparat cu faimosul Carlo Ancelotti

Andrea Stramaccioni completează lista personalităților care l-au elogiat. Fostul tehnician al lui Cristi Chivu la Inter în perioada 2012-2013, italianul nu s-a sfiit să-l compare pe român cu celebrul Carlo Ancelotti, actualul selecționer al naționalei Braziliei.

“Chivu este un lider recunoscut în vestiar, dar și unul dintre colegi. Se observă după modul în care sărbătorește și după apropierea sa de colegii săi. Îmi place stilul său de comunicare, întotdeauna optimist și echilibrat.

La Napoli, a fost excelent în a evita criticile arbitrajului, concentrându-se doar pe greșelile propriei echipe. Avea deja un stil distinct ca jucător, iar ca antrenor îmi amintește de Carlo Ancelotti,”, a declarat Stramaccioni conform fcinter1098.it.

Ce a impresionat pe Andrea Stramaccioni la Cristian Chivu

Andrea Stramaccioni a răspuns și la întrebarea dacă formația Inter din acest sezon este mai puternică față de cea de anul trecut. De asemenea, și-a exprimat admirația pentru strategia lui Chivu, care lasă să aibă jocuri și oportunități pentru tinerii fotbaliști, precum Pio Esposito și Ange-Yoan Bonny fiind doar două exemple evidente.

“Timpul va demonstra dacă este mai puternică, însă cu siguranță este mai completă. Sunt fascinat de evoluția lui Pio Esposito, iar evoluția lui Ange-Yoan în primul an la Inter este excepțională: marca un gol sau oferă o pasă decisivă la fiecare 50 de minute în Serie A. Nu îmi amintesc mulți tineri de 22 de ani precum el în sezonul de debut la Inter,”, a afirmat Stramaccioni.

Discursul lui Chivu după succesul cu Lazio

De la startul sezonului, Cristian Chivu a fost de 15 ori pe banca echipei Inter în toate competițiile. În faza grupelor Ligii Campionilor are punctaj maxim după patru meciuri, iar în Serie A înregistrează opt victorii și trei înfrângeri. Totuși, după ultima victorie în campionat, cu Lazio, Chivu a recomandat prudență, subliniind că sezonul este lung.

“Știm că putem lăsa amprentă, dar trebuie să menținem concentrarea. Am pierdut trei meciuri, ca și alte echipe. Unele formații au avut mai multe egaluri, dar este prea devreme pentru a vorbi despre o cursă pentru titlu. Este nevoie de echilibru și atenție constantă,”, a afirmat Chivu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *