Comisia Europeană a anunțat marți că Italia, Spania, Grecia și Cipru trebuie să beneficieze de sprijin pentru transferul în alte state a cel puțin 30.000 de solicitanți de azil, pentru a diminua astfel „presiunea migratorie” asupra acestor patru țări, conform publicației POLITICO.
Decizia reprezintă o invitație pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene de a dezbate această temă, întrucât unele guverne manifestă rezerve privind acceptarea de migranți.
Uniunea Europeană a aprobat în 2024 o reformă a politicii sale în domeniul azilului și migratiei, care urmează să intre în vigoare în scurt timp.
Noua reformă se bazează pe un sistem de „solidaritate” destinat să sprijine țările mediteraneene considerate de Bruxelles sub „presiune migratorie”.
Restul statelor membre vor avea două opțiuni: fie să preia o parte dintre solicitanții de azil aflați în Italia, Spania, Grecia și Cipru, fie să acorde acestor țări un ajutor financiar de 20.000 de euro pentru fiecare migrant.
Negocierile referitoare la această decizie au fost amânate cu o lună, deoarece unele state au încercat să influențeze concluziile Comisiei.
„Grecia și Cipru suportă o presiune migratorie semnificativă din cauza sosirilor disproporționate în ultimul an”, a transmis marți executivul european într-un comunicat.
„Spania și Italia se confruntă de asemenea cu o presiune migratorie intensă, cauzată de un număr disproporționat de sosiri în urma acțiunilor de salvare și căutare pe mare din aceeași perioadă”, a declarat oficialul european.
Unele guverne ale țărilor europene au afirmat deja că nu intenționează să preia solicitanți de azil, ci se vor limita la contribuții financiare.
Conform noii strategii, cel puțin 30.000 de migranți trebuie „relocalizați” anual, iar numărul exact urmează să fie stabilit. Decizia privind distribuția concretă trebuie aprobată până la sfârșitul anului.







Lasă un răspuns