Întrebat, în cadrul unei emisiuni la Digi 24, despre continuitatea creșterii deficitului absolut, Burnete a explicat că punctul de pornire al Guvernului Bolojan a fost mult mai sever decât indica cifrele oficiale.
„Realitatea este că am început de la un nivel de deficit mai mare decât cel prezentat oficial, chiar dacă estimarea este dificilă. Pe lângă cheltuielile de buget, statul are datorii pentru concedii medicale și datorii către furnizorii de energie pentru schemele de plafonare. Se întâmplă unele aspecte, precum faptul că mulți contractori ai statului, nefiind siguri că își vor recupera TVA-ul, nu depun facturile. Există și o zonă gri a deficitului, foarte dificil de cuantificat”, a precizat consilierul prezidențial.
El a afirmat că valoarea reală a deficitului probabil se situează între 9 și 10% din PIB.
„Guvernul Bolojan, la început, și noi, când ne-am propus reducerea deficitului, nu am pornit de la cifra oficială, ci de la o valoare mai mare. Ce estimări avem? Probabil între 9 și 10%, deși este dificil de exactificat. Poate era 9,3%. Este foarte greu de estimat. Așadar, deși pare că deficitul rămâne același ca anul trecut sau că realizările sunt similare, situația nu este chiar așa. Datoria României a scăzut și urmează o traiectorie descendentă, iar acest trend va continua și în viitor”, a explicat Burnete.
Întrebat dacă încă există plăți amânate și TVA nerecuperat, consilierul prezidențial a recunoscut că România scoate la iveală datoriile ascunse.
„Momentan, cu aceste cifre, venim în evidență sau Ministerul Finanțelor le face publice. De aceea, pare că deficitul nu scade deloc. Unele cifre din zona gri sunt acum prezentate deschis. Acesta este unul dintre motivele pentru care și organismele internaționale și finanțatorii noștri nu ne-au redus ratingul și continuă să ne sprijine. Schimbarea în modul în care România prezintă cifrele corecte este vizibilă și observabilă de toți”, a adăugat Burnete.
El a subliniat că măsurile adoptate de Guvernul Bolojan, în iulie, sunt valabile doar până la sfârșitul anului, iar efectul real va fi vizibil în 2026.
„Gândiți-vă că, din momentul implementării, au trecut doar două luni. Aceste măsuri vor produce efecte concrete abia în anul următor, estimările indicând o scădere a deficitului spre șase la sută”, a concluzionat Burnete.










Lasă un răspuns