Emeric Ienei va rămâne mereu unul dintre cei mai remarcabili antrenori români din istorie. Nea Imi a realizat performanțe notabile atât cu echipa Steaua, cucerind Cupa Campionilor Europeni, cât și cu naționala României. În ciuda succesele obținute la clubul roș-albastru, Emeric Ienei a fost demis de șase ori de la conducerea echipei.

Emeric Ienei – Steaua, o poveste cu deznodăminte multiple. De ce a plecat și s-a întors la Steaua de șase ori

În parcursul său ca antrenor, Emeric Ienei a fost simbolul eleganței. Fără a-și exterioriza emoțiile pe marginea terenului sau în vestiar, legendarul tehnician al Stelei și al echipei naționale și-a consemnat în mod deosebit locul în istorie. Cu toate acestea, a avut și detractori, indiferent de performanțele sale impresionante, iar Andrei Vochin a relatat în cadrul emisiunii „Oldies But Goldies” modul în care această încredere diminuată de anumite persoane l-a determinat pe Emeric Ienei să plece și să revină la club de mai multe ori.

„L-am întrebat odată de ce tot timpul la meciuri se îmbracă în costum și nu-și exteriorizează emoțiile, indiferent de situație. Mi-a răspuns că pentru el, partida trebuie să fie asemenea unei sărbători de sfârșit de săptămână, când te prezinți elegant, pentru că treningul este pentru antrenament, iar jocul de la sfârșitul săptămânii trebuie să reflecte rezultatele muncii.

În privința exteriorizării, a menționat că acestea sunt aspecte de PR. Pe vremea comunismului, un antrenor făcea totul pentru a fi observat de superiori, pentru a demonstra că se consumă pe bancă. El a fost reproșat de conducerea politică din cauza apatiei sale, fiind criticat că nu se exteriorizează suficient pentru a impresiona șefii. El a spus clar că vrea să impresioneze doar prin jocul echipei sale, nu prin comportament de pe bancă.

A fost o personalitate aparte, un caracter remarcabil și un antrenor de excepție, chiar dacă unii, la fel ca în cazul lui Ștefan Kovacs, au încercat să minimalizeze realizările sale. Se zvonește că a beneficiat de suportul unor jucători de elită și a fost ajutat de sistem sau de colaboratorii apropiați. În total, cariera sa a fost marcată de mai multe plecări și revenirii la Steaua, unele chiar în perioade de glorie, ceea ce a generat anumite semne de întrebare asupra motivelor acestor mutări.”, a precizat Andrei Vochin în cadrul emisiunii „Oldies But Goldies”.

Emeric Ienei – ucenicul maestrului Piști Kovacs. Dialog memorabil după finala de la Sevilla

Emeric Ienei s-a format ca tehnician sub îndrumarea legendarului „Piști” Kovacs, despre care puțini vorbesc sau chiar cunosc, însă acesta a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni de două ori cu Ajax Amsterdam. La un moment dat, a recunoscut că îl invidiază pe nea Imi după câștigarea finalei cu Steaua în 1986:

„Piști” Kovacs a venit la Steaua inițial ca secund al lui Gheorghe Constantin în 1973. La început, echipa nu avea rezultate, iar în 1975 a devenit antrenor principal și a pus amprenta pe o formație formată din jucători de marcă. Conștient de experiența sa cu mari fotbaliști, nea Imi a fost tot timpul confortabil să lucreze cu echipe pline de vedete. Idolul său în domeniu a fost, fără doar și poate, Ștefan Kovacs, cel care a triumfat de două ori în Liga Campionilor cu Ajax.

După victoria de la Sevilla, Kovacs i-a confesionat lui Emeric Ienei: „Dragă Imi, sunt foarte invidios pe tine”. Ienei a răspuns: „De ce? Tu ai câștigat-o de două ori”. Și Kovacs a completat: „Da, dar tu ai cucerit Cupa Campionilor cu o echipă românească și asta e o mare mândrie pentru mine și un motiv de laudă pentru tine. Până la urmă, amândoi suntem maghiari.”

Emeric Ienei – un iubitor de frumos și un stilant al eleganței

Conform relatărilor lui Andrei Vochin, Emeric Ienei era o personalitate echilibrată, discretă, ce se comporta ca un adevărat gentleman pe parcursul vieții sale. Aceeași sursă menționează că această pasiune pentru artă i-a adus prima familie, alături de Vasilica Tastaman și fiul lor Călin.

„Emeric Jenei a fost un adevărat gentleman și în afara fotbalului. Avea o viață sofisticată, similară cu cea a lui Kovacs. Îi plăcea să participe la teatru, concerte și alte evenimente culturale. Rafinamentul său în gastronomie era evident, preferând mâncăruri de calitate. Își petrecea timpul în cercuri artistice, fiind mereu foarte elegant.”

Din această apreciere pentru lumea artistică a rezultat și căsătoria cu Vasilica Tastaman, care i-a dăruit un fiu. Astfel, a fost un om integrat atât în cercurile sportive, cât și în cele culturale, având abilități deosebite de comunicare atât cu oameni simpli, cât și cu elită. Tot timpul, și-a menținut o prezență rafinată și stilată.

Emeric Ienei – campion cu Steaua în primul sezon după o pauză de 7 ani

După experiența ca antrenor secund din 1973, Emeric Ienei a fost numit manager principal la Steaua și a adus titlul de campion după o perioadă de 7 ani fără triumf pentru clubul roș-albastru. Andrei Vochin relatează că nea Imi a fost cel care a avut curajul să-l reintroducă pe jucătorul Marcel Răducanu, care ulterior a plecat în străinătate și și-a construit o carieră de excepție, la Borussia Dortmund:

„A venit în 1975, când Steaua nu câștigase campionatul de șapte ani. Echipa includea nume mari precum Iordănescu, Dumitru, Marcel Răducanu, Iordache, Sameș, Anghelin, Micu. În primul an, a câștigat titlul. Jucătorii îl apreciau profund.

Marcel Răducanu îmi spunea recent că înainte de Ienei, antrenor era Teașcă, care nu-l suporta pentru jocul prea individualist. Teașcă îl trimitea la echipa a doua, dar nea Imi l-a încredințat cu încredere, i-a oferit timp de joc și a câștigat respectul întregii echipe. Răducanu a devenit un fotbalist de excepție, chiar dacă ceilalți conducători ai echipei aveau alte opțiuni.”

Emeric Ienei – maestru al soluțiilor pentru calmarea conflictelor în vestiar. Cum gestiona discuțiile tensionate

Andrei Vochin a ilustrat abordarea lui Emeric Ienei în gestionarea disputelor cu jucătorii, exemplificând cu un episod din 1978, când a dat dovadă de eleganță și răbdare în fața problemelor interne:

„Avea abilitatea de a gestiona conflictele cu jucătorii, chiar și cele mai complicate. Într-un meci din 1978, cu FC Argeș, când Vasile Iordache s-a supărat pe fundașii din fața lui, fiind suspectat de neortodoxie, Ienei a intervenit calm, explicând situația. La 3-1 pentru FC Argeș, după ce Iordache a ieșit din poartă și s-a așezat pe bancă, nea Imi a înlocuit-l cu Moraru și a gestionat totul cu tact. Astfel, în două etape, Steaua a câștigat din nou campionatul, iar evenimentele tensionate au fost rezolvate fără incidente majore.

În 1975, după câștigarea campionatului și finala de cupă, a urmat sezonul 1976-1977 în care echipa s-a plasat pe locul 2 în campionat și a pierdut finala Cupei României. În sezonul 1978, a triumfat din nou în campionat, dar a fost exclude din competiție pentru că nu s-a calificat în finala cupei. Această succesiune de evenimente a condus la înlocuirea sa de către conducere.

De ce a fost perceput ca trădător de suporterii și conducerea Stelei după transferul la CS Târgoviște

După încheierea activității la Steaua și FC Bihor, Emeric Ienei a fost numit la Târgoviște, unde a reușit să învingă echipa dumnealui anterioară, fiind considerat de suporterii clubului drept „trădător”:

„A fost trimis la FC Bihor, apoi la CS Târgoviște. În timpul unui meci între aceste echipe, s-au făcut presiuni, iar scorul a fost 1-1, ceea ce a stârnit un scandal. A fost perceput ca o trădare de către suporteri și conducere. Nea Imi le-a spus: „Dacă puteți să ne bateți, băieți, să fie așa! Nu am nicio problemă”.

La meciul de retur, echipa Târgoviște a preferat să rămână în București, pentru a evita reacțiile adverse, urmărind meciul la un tranzistor, relatând: „Când am auzit la radio că au marcat, am știut că au câștigat. Terenul a fost dominat de Târgoviște cu 1-0, ceea ce a împiedicat Steaua să qualify pentru cupe europene, iar de atunci, Steaua nu a mai participat în competiții continentale. La următoarea zi, a fost chemat direct la comandamente, fiind eliberat din funcție și trimis acasă, la Oradea, unde a preluat funcția de șef al serviciului de recrutare în armată. În 1983, a fost contactat pentru a prelua din nou Steaua, iar apoi a condus echipa către triumful din Sevilla cu Cupa Campionilor.”