Potrivit Ministerului Justiției, inspecția de lucru la Penitenciarul Botoșani face parte dintr-un program național destinat monitorizării „condițiilor de detenție și a cadrului de reintegrare socială în toate unitățile penitenciare din România”.
Scopul acestei inițiative este de a evalua structura infrastructurală a penitenciarelor din țară, precum și condițiile de detenție.
Un alt obiectiv vizează monitorizarea respectării drepturilor fundamentale ale deținuților de către autoritățile penitenciare.
Planul include, de asemenea, analiza programelor de reintegrare socială și oportunităților pentru persoanele private de libertate.
Pe durata vizitei, ministrul Justiției a purtat discuții atât cu echipa managerială a Penitenciarului Botoșani, cât și cu deținuții, pentru a obține o perspectivă completă și realistă asupra situației curente, conform informațiilor Ministerului Justiției.
„Dialogul s-a concentrat pe identificarea nevoilor urgente, a provocărilor specifice unității și pe cele mai eficiente soluții pentru optimizarea condițiilor de detenție”, transmite instituția.
În timpul inspectiei la Penitenciarul Botoșani, Radu Marinescu a subliniat importanța modernizării infrastructurii sistemului penitenciar și îmbunătățirii programelor de educație și formare profesională, precum și necesitatea consolidării unui cadru de respectare a drepturilor omului, conform standardelor internaționale.
Ministrul Justiției a menționat sprijinul acordat Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru procesul de reformare instituțională.
Radu Marinescu va realiza și alte inspectii la penitenciare din țară pentru continuarea evaluărilor, în scopul implementării unor reforme corespunzătoare realității din teren, după cum se afirmă în sursa citată.







Lasă un răspuns