Daniel David a reafirmat, sâmbătă, angajamentul României de a menține dedicarea fermă față de promovarea și susținerea agendei UNESCO în toate domeniile sale de competență: educație, știință, cultură și comunicare. România va continua să participe activ în domeniile din mandatul UNESCO, inclusiv prin consolidarea colaborării cu organizația și cu statele membre, învățând din exemplele bune pentru a construi un viitor al păcii, securității și dezvoltării durabile, precum și prin candidatura la alegerile pentru Consiliul Executiv.

Mesajul a inclus și următoarea viziune asupra educației și științei:

1. Societățile contemporane se bazează pe cunoaștere.

2. Cunoașterea este generată prin cercetare (știință) și diseminată prin educație și cultură, comunicarea având un rol esențial în răspândire.

3. Societățile orientate spre cunoaștere asigură cel mai înalt nivel de bunăstare pentru cetățenii lor.

4. Trei vulnerabilități majore amenință astăzi societatea bazată pe cunoaștere (conform Raportului QX și analizelor de specialitate):

a. Analfabetismul funcțional permite infiltrarea pseudoștiinței, generând conspirații și abordări extremiste care pun în pericol coeziunea socială și pot anula valoarea adevărului, devenind astfel un risc grav pentru securitatea națională. Analfabetismul funcțional trebuie combatut atât prin programe remediale directe, cât și prin educație de calitate, indirect.

b. Integrarea „fizic-cyber” și accesul facil la informații (ex.: internet și rețele sociale), reprezentând componente fundamentale ale celei de-a cincea revoluții industriale pe care o traversează civilizația noastră, deschid oportunități atât pentru știință, cât și pentru pseudoștiință. Este crucial ca știința să fie activ integrată în aceste spații, în timp ce pseudoștiința trebuie combătută prin educație formală, nonformală și informală. De exemplu, informațiile devin cunoaștere prin analiză critică corectă, iar gândirea critică devine o componentă transversală a educației moderne.

c. Oamenii, din ce în ce mai emancipați, așteaptă instituții sociale diferite, în care să dețină un rol în co-creatorii deciziilor ce îi afectează. În acest sens, inițiative precum „știința cetățenilor” și abordarea educației științifice în ecosisteme complexe sunt pași importanți, fiind necesare însă implementări înțelepte, menținând rigurozitatea științei, și implicând cetățenii în cultura științei fără a compromite rolurile distincte ale sistemului educațional (ex.: elev, profesor, părinte, autorități locale, societate).