„În colaborare cu partenerii noștri din Statele Unite, am avut întâlniri față în față cu omologul meu Chris Wright (…) am început o analiză detaliată și suntem aproape de finalizarea unui acord de 30 de miliarde de dolari pentru investiții în România în sectorul energiei nucleare, hidro, gaz natural și în proiecte AI Factory și AI Gigafactory”, a afirmat Bogdan Ivan, miercuri, la Europa FM.
Ivan a menționat că modernizarea reactoarelor 1 și 2, construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă cu tehnologie americană și dezvoltarea noilor reactoare modulare compacte (SMR) sunt priorități esențiale pentru România.
„Aceste SMR-uri reprezintă o prioritate deosebită în contextul în care vor furniza energie pentru următorii 30 de ani”, a declarat ministrul Energiei.
Conform oficialului, România este recunoscută ca lider regional în domeniul energetic.
„Recent, în București, am avut vizita a trei miniștri din cadrul sectorului energetic al regiunii, care au confirmat rolul nostru ca și coordonator, ca voce comună, atât în relația cu Statele Unite, cât și în raport cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru investiții în această zonă”, a accentuat Bogdan Ivan.
Ivan a adăugat că, în urma renegocierilor la nivel european, România a obținut fonduri de cinci ori mai mari. „De la un pachet de 6 miliarde de euro dedicate investițiilor în infrastructură energetică europeană, am reușit să obținem 30 de miliarde de euro, de cinci ori mai mult”.







Lasă un răspuns