Marius Șumudică a abordat în emisiunea FANATIK SUPERLIGA o întâlnire avută în Turcia cu Recep Tayyip Erdogan, președintele turc. Antrenorul a descris un moment remarcabil petrecut pe aeroport.
Marius Șumudică, întâlnire memorabilă cu Erdogan în Turcia
Prezent în platoul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Eugen Trică a criticat antrenori străini din prima divizie a României, precum Elias Charalambous sau Andrea Mandorlini, pentru lipsa comunicării în limba română, în ciuda faptului că au activat mai mulți ani în țara noastră. În acest context, Marius Șumudică a vorbit despre experiența sa internațională: „Încercam în turcă, mai aveam momente de amestec, încercam să fac aceste lucruri, chiar dacă eram ridiculizat, dar aveam intenție, voiam să fiu perceput pozitiv”.
„De aceea, toți te respectă în Turcia și stai cu președintele țării la masă, discutând cu el”, a declarat Eugen Trică, iar fostul antrenor al Rapidului a rememorat un moment incredibil petrecut pe aeroport: „Erdogan a venit la Gaziantep cu patru avioane, nu știai în care aeronava e. Eram 16 persoane, de la a doua până la a opta, inclusiv eu. A venit la mine și am stat de vorbă un minut pe aeroport, pentru mine asta însemna foarte mult”.
Marius Șumudică, diferențe între România și Turcia în viziunea sa
Apoi, Șumudică a comparat modul în care antrenorii străini sunt percepuți în România față de tratamentul primit în Turcia sau Arabia Saudită. „Am activat 8 ani în străinătate, dintre care 4 în Arabia Saudită, o țară dificilă, unde e greu să finalizezi un sezon, dar am reușit să rezist, atât la Shabab, cât și la Raed. La fel și în Turcia, la Gaziantep și în alte locații”.
„Când ajungi în aceste țări, trebuie să te adaptezi la cultura lor. Sunt două țări musulmane, două medii dure, nu e simplu. România este o țară unde poți face tranziția ușor. Sunt oameni mai calzi, care te acceptă și te respectă rapid dacă te integrezi”, a explicat fostul tehnician al Rapidului în cadrul FANATIK SUPERLIGA.
Cine este Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan (71 de ani) este actualul lider al Turciei, ales în funcție în 2014. În trecut, a fost prim-ministru pentru peste un deceniu (2003-2014) și primar al orașului Istanbul (1994-1998). Se autodefinește drept un conservator-democrat, fiind implicat în promovarea măsurilor social-conservatoare și populiste.
Legăturile sale cu sportul sunt semnificative, fiind apropiat de clubul Istanbul Bașakșehir, câștigătoarea titlului în sezonul 2019-2020. Fondat în 1990, clubul a devenit protagonist al fotbalului turcesc odată cu ascensiunea lui Erdogan, evoluând aproape sezon de sezon în competițiile europene. În campionatul actual, Bașakșehir a fost eliminată în play-off-ul Conference League de Universitatea Craiova.










Lasă un răspuns