Nicolae Stanciu s-a transferat în această vară la Genoa, echipă condusă de Dan Șucu, după două sezoane petrecute la Damac, în campionatul Arabiei Saudite. De la mutare, mijlocașul nu a fost titular de drept, iar Patrick Viera a clarificat situația.
Nicolae Stanciu, nepregătit pentru partida cu FC Torino
Nicolae Stanciu reprezintă unul dintre cei mai importanți jucători din „Generația de Suflet”. România, avându-l ca și căpitan, a realizat o performanță notabilă la Campionatul European de anul trecut.
După ce Mircea Lucescu a preluat conducerea tehnică a naționalei, Nicolae Stanciu a simțit că trebuie să facă „pasul următor”. Mijlocașul a hotărât să plece în Italia, la Genoa, club susținut de Dan Șucu, după despărțirea de Damac, în Arabia Saudită.
Stanciu a avut un debut bun la „grifoni”, însă o accidentare l-a oprit din activitate, inclusiv pentru meciurile echipei naționale din luna octombrie. În privința partidei cu Torino, după ce Stanciu și-a revenit, Patrick Viera a spus că românul nu este încă apt pentru joc.
„Stanciu este mult prea în urmă cu pregătirea pentru a juca duminică, însă s-a antrenat alături de grup în ultimele două zile”, a declarat Patrick Viera.
Ce a spus Mircea Lucescu despre Nicolae Stanciu
Într-o ediție specială a FANATIK SUPERLIGA, Mircea Lucescu a menționat că este dificil pentru Nicolae Stanciu să revină în primul 11 al echipei naționale. „Il Luce” speră ca fostul jucător de la FCSB să-și revină după perioada petrecută în Arabia Saudită, care l-a afectat.
„Ianis a avut o evoluție senzațională. S-a comportat nu doar ca un jucător, ci ca un lider de joc și ca un căpitan de echipă. De aceea, îl felicit public. Cu siguranță va rămâne căpitan. Rămâne de văzut dacă Stanciu va atinge nivelul la care poate să ajungă. El trebuie să își revină.”
„Nu am nimic împotriva lui Stanciu, dar o perioadă de accidentare atât de lungă, mai ales în campionatul italian, sugerează că va reveni cu o etapă întârziată. Îl poți readuce în echipă? Nu! Am explicat deja ce se întâmplă. Îmi doresc foarte mult să fie în regulă. Campionatul italian trebuie să-l ajute să-și revină, să uite perioada de în Arabia Saudită și să revină ca jucătorul pe care îl cunoaștem. A fost un căpitan de echipă extraordinar!”, a spus Mircea Lucescu.








Lasă un răspuns