Universitatea Cluj rămâne fără tehnician după plecarea lui Neluțu Sabău. Cristiano Bergodi a ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului din Ardeal, dar anunțul oficial nu a fost încă făcut public. Între timp, formația a realizat un nou transfer.
U Cluj își întărește lotul înainte de a anunța noul antrenor
Raji Ayomide a semnat un contract cu Universitatea Cluj, iar echipa a confirmat mutarea pe site-ul oficial. Fotbalistul nigerian, în vârstă de 19 ani, a jucat anterior în Israel, la Hapoel Petah Tikva B, fiind remarcat în urma unui trial.
Cine este Raji Ayomide, noul jucător de la U Cluj
Nigerianul Raji Ayomide este un mijlocaș defensiv cu potențial mare. Nu este primul jucător exotic adus de ardeleni recent. Echipa a mai adăugat la lot și pe Taiwo Quadri. Rămâne de văzut când vor debuta pentru noua formație.
„Clubul nostru și-a negociat serviciile tânărului Raji Ayomide (19 ani, Nigeria). Mijlocașul defensiv s-a antrenat vara aceasta cu Universitatea, fiind inclus în lotul pentru cantonamentul din Austria.
Fotbalistul poate juca și pe postul de fundaș central. Raji a evoluat anterior pentru Jimmy Academy din Nigeria, iar anul trecut a trecut în Israel, la Hapoel Petah Tikva B.
Atât Raji Ayomide, cât și atacantul Taiwo Quadri, care a semnat cu clubul nostru în urmă cu o săptămână, au fost remarcați de conducerea FC Universitatea Cluj la un trial organizat în Nigeria”, transmiteau oficialii pe site-ul clubului.
Când va fi prezentat Cristiano Bergodi la U Cluj
Cristiano Bergodi urmează să fie prezentat joi la Universitatea Cluj. Tehnicianul italian și-a ocupat ultima poziție pe banca tehnică a Rapidului. El îi va succeda lui Ovidiu Sabău, antrenorul care a readus echipa în cupele europene după mai mult de jumătate de secol.
Lasă un răspuns