Cu o experiență extinsă de peste 10 ani în domeniul asigurărilor pentru companii, Ana Negulescu a deținut anterior poziții de conducere în cadrul departamentului de subscriere al companiei. Din mai 2021 până în septembrie 2025, a coordonat echipa de subscriitori în calitate de Manager Property & Engineering, concentrându-se pe optimizarea proceselor, evaluarea riscurilor și dezvoltarea de soluții adaptate pentru segmentul corporate. În perioada octombrie 2015 – mai 2021, a gestionat portofoliul de asigurări non-motor în poziția de Manager Corporate, având un rol critic în colaborarea cu reasigurătorii pentru respectarea standardelor organizației. Activitatea sa profesională a început în sectorul de Răspundere Civilă al UNIQA Asigurări, ca subscriitor pentru segmentul corporate, în decembrie 2011.
„Numirea Anei Negulescu în funcția de Director Soluții de Asigurare Corporate subliniază angajamentul nostru de a asigura excelența în oferirea de servicii personalizate. Experiența și abilitățile de leadership ale acesteia vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării companiei în domeniul asigurărilor pentru afaceri,” a afirmat Ramona Bernic, Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al UNIQA Asigurări.
În noua sa poziție de Director Soluții de Asigurare Corporate, Ana Negulescu va juca un rol crucial în adaptarea și inovația portofoliului de produse, promovând soluții eficiente care să sprijine creșterea durabilă și consolidarea poziției UNIQA Asigurări pe piața serviciilor de asigurare dedicate clienților din segmentul corporate.
„Sunt recunoscută pentru această responsabilitate în cadrul UNIQA Asigurări, având ca scop dezvoltarea de soluții inovatoare ce răspund nevoilor clienților noștri din sectorul corporate și sprijinirea echipei în atingerea celor mai înalte standarde de performanță,” a declarat Ana Negulescu, Director Soluții de Asigurare Corporate, UNIQA Asigurări.
Lasă un răspuns