china-apara-achizitiile-de-petrol-rusesc-si-critica-hartuirea-unilaterala-a-sua

China susține importul de petrol rusesc și critică sancțiunile unilaterale ale SUA

Mediafax

Declarațiile au fost făcute după ce președintele Donald Trump a afirmat miercuri că premierul indian Narendra Modi s-a angajat să înceteze achizițiile de petrol rusesc și să determine China să urmeze același curs. Trump a acuzat atât China, cât și India că susțin războiul din Ucraina prin aceste tranzacții și a solicitant, de asemenea, sprijin european pentru oprirea imediată a importurilor de petrol din Rusia. India nu a confirmat niciunele schimbări în politica sa energetică.

Întrebat despre intenția lui Trump de a exercita presiuni suplimentare asupra Chinei, Ministerul chinez de Externe a susținut „cooperarea economică, comercială și energetică normală și legitimă cu toate țările, inclusiv Rusia”, conform AFP.

„Acțiunile Statelor Unite exemplifică o hărțuire sistematică și constrângere economică”, a declarat purtătorul de cuvânt Lin Jian, avertizând că Beijingul va adopta „măsuri ferme de ripostă și va proteja cu hotărâre suveranitatea sa”, dacă interesele sale vor fi amenințate.

Beijing și Moscova împărtășesc relații comerciale semnificative, iar China nu a condamnat niciodată războiul Rusiei și nu a cerut retragerea trupelor ruse. Guvernul de la Kiev și statele occidentale acuză de mult timp China că oferă sprijin politic și economic Moscovei.

De asemenea, joi, China a criticat noile măsuri americane de extindere a controlului exporturilor și implementarea unor tarife portuare suplimentare pentru vasele maritime chineze, afirmând că acestea afectează „negocierile comerciale” în mod negativ. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Comerțului, He Yongqian, a declarat că SUA au acționat „fără a ține cont de sinceritatea Chinei în dialoguri”, provocând „daune semnificative” intereselor chineze.

Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a adăugat că stabilitatea relațiilor comerciale între China și SUA depinde de „eforturi reciproce” și că Beijingul rămâne deschis investițiilor externe.

Articolul despre susținerea Chinei pentru achizițiile de petrol rusesc și criticile aduse „hărțuirii” unilaterale a SUA a fost publicat anterior de Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *