Etapa a VIII-a a preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial din 2026 s-a încheiat marți seară, iar o națională de pe „bătrânul continent” și-a garantat deja calificarea pentru turneul final. Este vorba despre Anglia, care nu mai poate rata prezența la CM, indiferent de rezultatele din ultimele două runde.
Care este prima echipă europeană calificată la Campionatul Mondial
Anglia și-a continuat parcursul impecabil din grupa K cu o victorie clară, 5-0 în deplasare la Letonia, și a acumulat 18 puncte. Cu două runde înainte de final, echipa condusă de Thomas Tuchel s-a distanțat la 7 puncte de a doua clasată, Albania, diferență imposibil de recuperat până la încheierea fazei grupelor.
De asemenea, Portugalia a fost aproape să își asigure prezența la turneul final din Statele Unite, Canada și Mexic. „Ajutat” de cele două goluri marcate de Cristiano Ronaldo, lusitanii au condus cu 2-1 până spre final în meciul cu Ungaria, însă Dominik Szoboszlai a egalat în prelungiri, iar maghiarii păstrează încă o șansă redusă la primul loc în grupă.
Încheierea fazei grupelor din Africa
Dacă în Europa mai urmează două runde în faza grupelor, în Africa etapa principală s-a încheiat marți seară. Africa de Sud, reprezentată de Siyabonga Ngezana, și-a garantat participarea la turneul final, alături de alte două naționale importante de pe continent: Senegal și Coasta de Fildeș.
După încheierea grupelor, cele mai bine plasate patru echipe clasate pe locurile secunde au avansat la turneul de baraj. Este vorba despre Gabon, Camerun, Nigeria și Republica Democrată Congo. Aceste formații vor disputa un mini-turneu în noiembrie, constând în semifinală și finală, iar câștigătoarea va reprezenta Africa la barajul intercontinental, unde ar putea participa și naționala Emiratelor Arabe Unite, pregătită de Cosmin Olăroiu.
Câte echipe s-au calificat până acum pentru Campionatul Mondial
28 de naționale și-au asigurat deja prezența la turneul final din vara anului următor. Primele au fost, bineînțeles, țările gazdă, Statele Unite, Mexic și Canada. Până acum, acestea au rămas singurele formații din zona CONCACAF calificate, urmând să fie însoțite de alte trei echipe.
Din Asia, 8 naționale au deja loc în competiție: Australia, Iran, Arabia Saudită, Japonia, Iordania, Qatar, Coreea de Sud și Uzbekistan, iar din Africa s-au calificat până în prezent 9 echipe: Algeria, Capul Verde, Egipt, Ghana, Maroc, Africa de Sud, Senegal, Tunisia și Coasta de Fildeș. Anglia este prima echipă europeană care și-a asigurat calificarea, iar America de Sud are până acum 6 reprezentante: Argentina, Brazilia, Columbia, Ecuador, Paraguay și Uruguay. În ultimul rând, din zona Oceaniei, Noua Zeelandă va reveni la Cupa Mondială după o absență de 16 ani.









Lasă un răspuns