Formația poloneză Rakow, unde evoluează fundașul român Bogdan Racovițan, se confruntă cu Universitatea Craiova în prima etapă a Conference League. Ce anunț au făcut polonezii înainte de startul competiției.
Comunicatul Rakow înaintea meciului cu Universitatea Craiova
Rakow și Universitatea Craiova se întâlnesc în prima etapă a Conference League, partida fiind găzduită de polonezi joi, 2 octombrie, de la ora 22:00. Clubul polonez a făcut o importantă comunicare înainte de duel. Mai precis, au pus în vânzare pachete pentru cele 3 jocuri din faza grupelor ale Conference League pe teren propriu, anunțând totodată și arena unde vor juca.
„După cum știți, partidele noastre din Conference League vor avea loc pe stadionul ArcelorMittal Park din Sosnowiec. Ne-am obișnuit deja cu locația, după meciurile de calificare la Liga Campionilor împotriva lui FC Copenhaga, dar și în faza grupelor Europa League, unde am întâmpinat echipe precum Atalanta BC, Sporting Lisabona și Sturm Graz. Ați creat o atmosferă incredibilă la toate aceste meciuri. Credem că, în ciuda distanței, vom fi din nou împreună în tribune și vom lupta împreună pentru succese europene!”, au transmis reprezentanții Rakow pe pagina oficială.
Echipa din Liga Poloneză va vinde pachetele în două etape, ținând cont de loialitatea fanilor (de la abonați la spectatori obișnuiți). Meciurile incluse în aceste pachete sunt cele 3 de pe teren propriu: cu Universitatea Craiova (2 octombrie), Rapid Viena (27 noiembrie) și Zrinjski Mostar (11 decembrie).
„A doua toamnă europeană este aproape. Haideți să o petrecem împreună în tribune și să susținem echipa Rakow în căutarea succesului european!”, au mai afirmat polonezii.
Situația dificilă a Rakow în clasament
După 8 runde din campionat, Rakow ocupă locul 15 din 18, cu 8 puncte, în vreme ce Universitatea Craiova conduce SuperLiga cu 23 de puncte obținute în primele 10 etape. Polonezii au înregistrat în ultimele etape remize controversate cu Lech Poznan (2-2) și Legia Varșovia (1-1).
Lasă un răspuns