Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a efectuat o vizită oficială în Marele Ducat al Luxemburgului.
În timpul vizitei, Ionuț Moșteanu s-a întâlnit cu omologul său, Yuriko Backes, pentru a discuta despre consolidarea cooperării bilaterale și a colaborării în cadrul NATO și al Uniunii Europene, un context important, având în vedere aniversarea a 115 ani de relații diplomatice.
Ministrul Moșteanu a evidențiat importanța relațiilor privilegiate cu Luxemburgul și a susținut angajamentul comun pentru o Europă sigură, prosperă și rezilientă. În urma discuțiilor, cei doi oficiali au semnat o declarație de intenție care exprimă disponibilitatea pentru colaborarea în domeniul apărării. De asemenea, au convenit continuarea dialogului pentru a ajunge la un acord bilateral actualizat, adaptat la provocările actuale în materie de securitate.
Întâlnirea a inclus discuții despre cooperarea dintre armatele celor două țări, participarea trupelor luxemburgheze la exerciții și acțiuni multinaționale în România, dezvoltarea capacităților moderne și sustenabile, și coordonarea politico-militară în cadrul NATO și UE. Ministrul Moșteanu a apreciat loialitatea forțelor armate luxemburgheze pe flancul estic și sprijinul Luxemburgului pentru Ucraina. Importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea Alianței și efortul comun pentru susținerea Republicii Moldova au fost, de asemenea, subiecte de discuție.
În timpul acestei vizite, ministrul Moșteanu s-a întâlnit și cu managerul general al Agenției NATO de Sprijin și Achiziții (NSPA), Stacy Cummings, având discuții și cu angajații români ai agenției. De asemenea, vizita a cuprins discuții cu reprezentanți ai companiilor LUXUAV, Société Européenne des Satellites și LUXGovSat, pentru a explora oportunități de colaborare în industria apărării.
Lasă un răspuns