optimism-ocde-a-imbunatatit-prognoza-privind-cresterea-economiei-mondiale-in-2025

Prognoza OCDE: Creștere economică mondială mai bună în 2025

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a revizuit în sus prognoza privind expansiunea produsului intern brut global în 2025, la 3,2%, față de 2,9% estimat anterior. Pentru anul următor, creșterea economică mondială este previzionată la 2,9%, similar cu estimările anterioare.

Instituția cu sediul la Paris a subliniat că impactul complet al taxelor vamale americane nu a fost încă observat pe deplin. Din luna mai, taxele vamale impuse de SUA au crescut pentru aproape toți partenerii comerciali.

Experții OCDE atrag atenția asupra slăbiciunilor pieței forței de muncă din unele state, inclusiv asupra creșterii ratei șomajului și a reducerii numărului de locuri de muncă disponibile.

Creșterea previzionată a economiei Germaniei în acest an este de doar 0,3%, față de 0,4% estimat anterior. Cea mai mare economie europeană ar urma să înregistreze în anul următor o creștere de 1,1%.

Produsul intern brut al zonei euro ar înregistra o creștere de 1,2% în 2025, față de 1% estimat anterior, în timp ce în anul următor creșterea va scădea la 1%, de la 1,2%.

OCDE evidențiază riscurile la adresa perspectivelor economiei globale. Tensiunile comerciale constituie o amenințare, iar presiunile inflaționiste ar putea reapărea. Totodată, volatilitatea pieței cripto active ar putea reprezenta un pericol pentru stabilitatea financiară.

Pe de altă parte, reducerea barierelor comerciale sau câștigurile de productivitate generate de tehnologiile de inteligență artificială ar putea îmbunătăți perspectivele economiei mondiale, potrivit OCDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *