Antrenorul Jose Mourinho s-a despărțit de Fenerbahce la începutul sezonului, dar a găsit repede o nouă angajare la Benfica, unde l-a succedat pe Bruno Lage. În prezentarea oficială, portughezul a criticat direct fosta sa echipă, iar președintele Ali Koc i-a oferit un răspuns ferm.
Jose Mourinho, în conflict cu fosta formație
Jose Mourinho a declarat că Benfica, echipa din țara sa, se află la un nivel superior față de Fenerbahce, unde nu a reușit să câștige niciun trofeu. „A fost o alegere greșită să accept oferta Fenerbahce. Nivelul clubului nu corespundea așteptărilor mele profesionale, nici cultural. Ei nu au atins standardele mele de performanță.
Am muncit neobosit până la final, dar revenirea la Benfica mă readuce la nivelul dorit, antrenând unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Am greșit. Nu regret, dar am învățat o lecție importantă”, a declarat portughezul în conferința de prezentare.
Președintele lui Fenerbahce, o replică dură pentru Mourinho
Declarațiile lui Mourinho au ajuns rapid în Turcia, unde au stârnit controverse în rândul jurnaliștilor locali. Ali Koc, președintele lui Fenerbahce, și-a exprimat dezamăgirea față de fostul antrenor. „Plecarea lui Mourinho a fost dificilă pentru mine personal. El era ca un membru al familiei. A muncit enorm, a fost dedicat, dar nu a existat nicio sinergie. El a recunoscut că nu a fost o decizie inspirată. Cred că ambele părți au avut greșeli, iar timpul a demonstrat acest lucru.
Am semnat un contract pe doi ani pentru a crea stabilitate. Chiar și el a spus că primul an va fi unul de adaptare, iar al doilea pentru a câștiga trofee. Am observat, însă, că stilul lui de joc nu este potrivit pentru Fenerbahce. Nu am reușit să dominăm jocul și să controlăm posesia. Jocul direct nu se potrivește filozofiei clubului.
Credeam că suntem pe aceeași pagină. I-am pus la dispoziție un personal considerabil, l-am ajutat cu resurse suplimentare. Dar în primele cinci meciuri, stilul de joc a rămas neschimbat. Atunci am decis să ne desparțim. Există un proverb care spune că doar cei morți și idioții nu se schimbă. După primul sezon, ar fi trebuit să se adapteze mai bine, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus oficialul lui Fenerbahce pentru Now Spor.







Lasă un răspuns