Ministerul Sănătății anunță măsuri mai severe împotriva transferurilor nejustificate ale pacienților.
„Având în vedere această problemă, am dialogat deja cu colegii din Ministerul Sănătății, departamentul juridic, pentru modificarea Legii 95. Vom extinde prevederile, astfel încât și rudele de gradul întâi ale managerilor de unități sanitare să nu poată deține afaceri în domeniul medical. Legislația actuală interzice deja managerilor implicarea în astfel de activități, iar acum dorim să o extindă asupra familiilor acestora”, a declarat Rogobete, într-un interviu acordat Digi 24.
Ministrul a pus la dispoziția pacienților un formular online pe site-ul Ministerului Sănătății, destinat sesizării cazurilor de transferuri nepotrivite de la sistemul public la cel privat.
„Sesizările primite au fost delegate Serviciului de Integritate și Corpului de Control din cadrul Ministerului Sănătății. Există sesizări din Cluj, Timișoara, Iași, București, Oradea și alte localități”, a specificat el.
„Sunt categoric împotriva acestui fenomen, prin care pacienții sunt transferați nejustificat din sistemul public în cel privat”, a subliniat ministrul, îndemnând pacienții să utilizeze formularul de sesizare, completându-l cu datele personale, asigurându-i totodată că fiecare situație va fi investigată.
Conform legislației românești, sesizările nu pot fi anonime, însă ministrul garantează că pacienții pot raporta cu încredere aceste situații.
Lasă un răspuns