Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, declară că Rusia a încercat să influențeze scrutinul prezidențial din 2024, însă autoritățile române au acționat și vor prezenta probele în instanță. El afirmă că democrația românească se opune ferm acțiunilor de destabilizare.
Sorin Grindeanu a comentat răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului la cazul investigat de procurori, subliniind că negarea rusă nu infirmă datele consemnate în documentele oficiale.
„Reacția purtătorului de cuvânt al Kremlinului la dosarul instrumentat de Parchetul General este similară cu alte manifestări de încercare de manipulare și de negare a evidențelor care demonstrează implicarea Rusiei în tentativa de a modifica rezultatul alegerilor din România. Refuzul repetat de a recunoaște realitatea nu schimbă adevaratul aspect al situației, așa cum este el evidențiat în rapoarte și procese. Intervenția rusă este documentată; în România, instituțiile statului își îndeplinesc atribuțiile și vor prezenta probele în fața justiției.
Această situație dovedește, de fapt, că lupta pentru apărarea democrației nu s-a terminat cu trimiterea în instanță a acestui dosar”, declară Sorin Grindeanu.
El susține că instituțiile de stat – unele vizibile, altele mai puțin vizibile – au colaborat pentru a expune un mecanism complex de război hibrid, susținut de Rusia, și orientat spre destabilizarea societății și influențarea alegerilor.
„România a fost ținta principală a unor acțiuni de destabilizare ample, cu scopul de a influența alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, dar și de a destabiliza în mod general ordinea publică și instituțiile statului. Mai multe scrutinuri vor urma. Așadar, amenințarea nu s-a încheiat. Este, de fapt, un exemplu clar de cooperare și reacție instituțională. Din exemplul României, multe state europene ar putea învăța. România trebuie să demonstreze prin acțiuni că dispune de mecanismele necesare apărării democrației și să transmită un mesaj clar că nu se va lăsa influențată de [strategiile] rusești. Democrația românească nu este pasivă: se apără și se adaptează, acționând ferm în situații de amenințare”, afirmă Grindeanu.
Articol apare prima dată în …







Lasă un răspuns