BNR: Diversificarea finanțării prin piețele financiare

La nivel european, sub noua entitate Union of Savings and Investments, se accentuează importanța piețelor de capital în finanțarea noilor ecosisteme economico-industriale europene. Viziunea strategică europeană trebuie consolidată prin instrumente și mecanisme financiare oferite atât de sectorul bancar, cât și de piețele financiare, orientate către autorități, clienți individuali și companii. Banca Națională a României, parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale, promovează dezvoltarea piețelor financiare, pentru a diversifica și îmbunătăți accesul la finanțare, în contextul unei gestionări stricte a riscurilor pentru stabilitatea financiară”, a afirmat Mugur Isărescu, la ediția a VIII-a a Forumului Pieței de Capital, cu tema „30 de ani de la redeschiderea BVB”.

Guvernatorul BNR a declarat că face parte, alături de alți specialiști prezenți, din echipa care a contribuit la reconstrucția structurilor bursei.

„De fapt, bursa de la București s-a reînnoit ca o direcție specializată în cadrul Băncii Naționale încă din 1991. Am angajat atunci o echipă de tineri pasionați, i-am trimis la specializări în diverse centre bursiere occidentale, am solicitat și am primit asistență tehnică și am investit în infrastructură. După câțiva ani, am considerat echipa pregătită să participe la dinamica pieței de capital. Un singur aspect nu a fost rezolvat: redislocarea Bursei în sediul său istoric, situat în centrul financiar-bancar al României, în apropiere de Banca Națională, dar ocupat, de atunci, de Biblioteca Centrală de Stat. Prin urmare, am fost nevoiți să o găzduim într-o altă locație temporară”, a explicat Mugur Isărescu.

El a precizat că Bursa de Valori București a fost înființată în 1882, la doi ani după Banca Națională a României.

„Sunt puține burse la nivel mondial cu o asemenea tradiție. Bursa a contribuit la finanțarea economiei naționale din primele decenii ale vieții moderne a țării. O putem observa și printre reperele importante din istoria financiară românească, cu o strânsă interconectare dintre activitățile bancare și cele bursiere. Recent, acum 2 ani, în 2023, am găzduit în această sală cea mai importantă listare din istoria Bursei de Valori București – listarea Hidroelectrica, lider în producția de energie electrică și furnizor cheie de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Noi, la BNR, am fost mândri să fim gazde! Însă, ar fi fost și mai semnificativ dacă acest eveniment ar fi avut loc în imobilul istoric al Bursei.” a evidențiat Mugur Isărescu.

De asemenea, el consideră că Bursa de Valori București reprezintă un element central în procesul de capitalizare și finanțare a economiei României, cu o profundă semnificație istorică și educativă.

„Clădirea veche a Bursei de Valori București, o capodoperă arhitecturală, este o emblemă a istoriei naționale. Este un obiectiv prioritar să o reabilităm!”, a mai spus Mugur Isărescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *