Dinamo a achiziționat serviciile lui Adrian Mazilu de la Brighton, însă acesta nu este încă apt pentru joc, fiind în recuperare după o accidentare severă ce l-a ținut departe de teren peste un an. Antrenorul echipei, Zeljko Kopic, a discutat despre situația fotbalistului într-o emisiune.
Zeljko Kopic despre revenirea lui Adrian Mazilu
Zeljko Kopic a comentat evoluția tânărului fotbalist, care se află încă la distanță de revenirea pe teren într-un meci oficial. „Antrenează individual, nu știu când va fi pregătit pentru joc. Nu putem risca nimic cu el. Trebuie să-l pregătim corespunzător, asigurându-ne că se află în starea fizică ideală pe care o dorim.”
„Sper, dar nu pot garanta nimic; depinde de evoluțiile sale în antrenament. O perioadă realistă de revenire ar putea fi de două luni.”, a declarat tehnicianul.
Poate Adrian Mazilu să impresioneze? Opiniile lui Zeljko Kopic
Antrenorul a vorbit și despre calitățile lui Adrian Mazilu, pentru care Dinamo a plătit o sumă importantă. „Când evaluează potențialul ofensiv al unui jucător, mă uit la capacitatea lui de a marca diferența pe ultimele două treimi ale terenului.
Îmi dau seama dacă jucătorul se bazează pe abilități tehnice la dribling sau pe forța fizică. Mazilu se folosește de ambele; este foarte bine pregătit fizic, rapid și talentat tehnic.
Din perspectiva mea, are un potențial similar cu cel al lui Musi sau Cîrjan, fiind la un nivel asemănător, indiferent de perioada dificilă prin care a trecut din cauza accidentării. Cred că la Dinamo își va manifesta calitățile și talentul său, atingând potențialul maxim. (n.r. poate să impresioneze?) Absolut.”, a conchis Zeljko Kopic.







Lasă un răspuns