Șeful Guvernului, în consultări cu sindicaliștii
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit luni la Palatul Victoria cu reprezentanții sindicatelor, pentru a discuta despre reforma administrației publice și revendicările acestora. Șeful Executivului a subliniat nevoia unui dialog constructiv, dar și constrângerile financiare care impun o reorganizare judicioasă a personalului din administrație.
„Situația actuală nu mai este sustenabilă. Indicatorii bugetare sunt limpezi, indiferent de actualul conducător. O acțiune promptă este crucială, întrucât amânarea va genera costuri semnificativ mai ridicate în viitor. Ne propunem schimbări strategice în administrație, în colaborare cu factorii implicați, astfel încât cei care vor continua să activeze în sistem să beneficieze de condiții decente și să și-și îndeplinească eficient atribuțiile”, a declarat Bolojan, precizând necesitatea corelării autonomiei locale cu resursele existente.
Sindicaliștii au demonstrat disponibilitate pentru o reformă, dar au solicitat un itinerar legislativ clar și garanții pentru menținerea dialogului. Aceștia au exprimat dorința de a suspenda protestele, în acord cu menținerea unei negocieri constructive.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, premierul Ilie Bolojan, ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, și ministrul Dezvoltării, Attila-Zoltán Cseke, iar pentru sindicate au fost prezenți reprezentanți ai Federației Columna-SCOR, FNSA, Sindicatului Național SCOR, Federației Unite din Poliția Locală, SEDLEX, PUBLISIND, Federației Sindicatelor Democratice din România și Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual FORȚA LEGII.
Premierul a exprimat deschiderea pentru continuarea consultărilor, accentuannd importanța colaborării pentru o reformă echilibrată și durabilă a administrației publice.
Articol: Bolojan şi sindicaliştii din administrația publică: „Nu mai putem continua ca până acum”.









Lasă un răspuns