În intervalul 8 septembrie – 3 octombrie 2025, cetățenii români pot investi în titluri de stat TEZAUR, cu perioade de maturizare de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,90%, 7,50% și respectiv 7,85%. Veniturile obținute sunt scutite de impozit.
Cum și unde puteți achiziționa titlurile?
- 8 septembrie – 1 octombrie 2025: online, prin platforma Ghișeul.ro.
- 8 septembrie – 2 octombrie 2025: online, pentru persoanele cu profil în Spațiul Privat Virtual (SPV). Aici puteti deschide cont de subscriere, faceți subscrierea si transferați bani din contul de subscriere într-un cont bancar. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul dedicat.
- 8 septembrie – 3 octombrie 2025: la sediul unităților Trezoreriei Statului.
- 8 septembrie – 2 octombrie 2025 (urban) și 8 septembrie – 1 octombrie 2025 (rural): prin oficiile poștale ale Companiei Naționale Poșta Română.
Veniturile generate din investițiile în titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor sunt neimpozitate. Dobânda este anuală și se plătește la termenele specificate în documentul de prezentare. Titlurile sunt transferabile și se pot răscumpăra anticipat. Este permisă achiziționarea mai multor titluri în cadrul aceleiași emisiuni.
Investițiile sunt accesibile persoanelor fizice cu vârsta de minimum 18 ani la data achiziționării. Fondurile obținute vor fi utilizate pentru acoperirea deficitului bugetar și a datoriei publice.
Documentul de prezentare complet si eventualele sale modificări sunt disponibile la secțiunea Titluri de stat și pe site-ul Companiei Naționale Poșta Română.
Începând cu luna martie, Ministerul Finanțelor a oferit achiziționarea online a titlurilor de stat pe platforma Ghișeul.ro, pentru posesorii unui card de debit.
Ghid pentru transferul rapid al fondurilor din contul TEZAUR
Pentru o experiență digitală completă, Ministerul Finanțelor a elaborat un ghid de transfer a sumelor din contul de subscriere TEZAUR în contul dumneavoastră bancar.
Transferul se realizează prin completarea unui Ordin de plată multiplu electronic (OPME), urmând pașii:
- Descărcați formularul de pe site-ul Ministerului Finanțelor, secțiune Tezaur Online, și deschideți-l în Adobe Acrobat Reader.
- Completați datele personale (CNP) și IBAN-ul contului de destinație.
- Calculați suma netă deduși comisionul: 0,51 lei pentru transferuri sub 50.000 lei sau 6 lei pentru sume mai mari.
- Salvați și validați formularul PDF.
- Încărcați formularul în contul dumneavoastră SPV.
Transferul se va finaliza cât mai rapid posibil după încărcarea formularului.









Lasă un răspuns