La Comitetul Olimpic și Sportiv Român s-a celebrat aniversarea a 65 de ani de la prima medalie de aur din istoria atletismului românesc, obținută de Iolanda Balaș Soter la Jocurile Olimpice de la Roma, pe 8 septembrie 1960.
Doru Soter: „Sunt extrem de mândru de numele meu”
Doru Soter, fiul sportivei legendare, a fost prezent la eveniment și a acordat un interviu, discutând despre realizările și moștenirea lăsate de mama sa în sportul românesc. De asemenea, a făcut o comparație pertinentă între atletism și fotbal, subliniind diferențele semnificative în ceea ce privește remunerarea sportivilor.
Domnule Soter, ce semnificație are pentru dumneavoastră această aniversare a primului aur olimpic al atletismului românesc?
– A fost o experiență extrem de emoționantă. Trebuie neapărat să celebrăm 65 de ani de la această performanță crucială. A fost o omagiere a numelor părinților mei. Mama, Iolanda Balaș Soter. Sunt extrem de mândru de numele pe care îl port.
Din fragedă copilărie ați realizat amploarea performanțelor mamei Dvs.?
– În copilărie, pe parcursul vizitelor comune în străinătate, după antrenamente și competiții, mama era deseori solicitată de fanii săi, care îi cereau autografe. Eu, cu vârsta de 4-5 ani, nu înțelegeam pe deplin sensul acestui interes. Pe parcurs mi-am clarificat situația, am constatat acest interes, am citit despre ea. Ei au fost mereu foarte modesti. Niciodată nu au vorbit în termeni excesiv de laudă despre propriile reușite. Alții, însă, veneau și îmi povesteau despre performanțele excepționale ale mamei și tatălui meu.
„Îmi amintesc recordurile olimpice. Sunt cele mai importante momente din cariera unui sportiv.”
Există un moment care v-a marcat profund în sport?
– Sunt foarte multe momente remarcabile din sport. Mama a atins niște performanțe excepționale și a avut o carieră îndelungată. Dar îmi amintesc în primul rând de recordurile sale olimpice. Acestea sunt cele mai semnificative momente dintr-o carieră sportivă. Cred că au mai mare importanță decât oricare record mondial. Te pregătești patru ani pentru o competiție olimpică, la data și ora fixă. Și mai există calificări, serii de concurs, până ajungi la finală. Jocurile Olimpice au fost, evident, extrem de importante pentru mine, și, desigur, recordurile mondiale. Cel din urmă, a fost la Sofia, la înălțimea de 1,91 metri.
O moștenire importantă pentru sportul românesc. Cum apreciați situația atletismului românesc în prezent?
– Sportul în ansamblu traversează o perioadă dificilă, în prezent. De la ai mei am învățat și importanța optimismului. Când situația este complicată, este clar că nu putem avea rezultate remarcabile. Deși trecem printr-o fază dificilă în toate domeniile sportive, trebuie să păstrăm optimismul. Da, moștenirea mamei mele este excepțional de importantă. Pe lângă medaliile olimpice a lăsat și un nou sediu al Federației, precum și vreo 11 stadioane cu piste moderne. Ne străduim de ani de zile să refacem acest stadion care poartă numele ei.
„Unul sare peste poarta de fotbal, dar alții nici nu pot atinge bara de sus cu mâna și sunt plătiți cu zeci de milioane de euro”
Asta mă aduce la întrebarea despre stadionul Iolanda Balaș Soter. Când va ajunge la nivelul așteptărilor?
– Dorim foarte mult acest lucru, depunem eforturi, dar lipsa resurselor financiare și birocrația au blocat progresul. Sunt optimist că, în cele din urmă, situația se va rezolva și vom avea un stadion de atletism. Suntem singura capitală europeană fără un stadion funcțional de atletism, și acest lucru este extrem de nefericit. Orice altă capitală europeană are câteva stadioane, noi, însă, nu avem niciunul. Dar avem pretenții.
— Așa este…
– Aș mai dori să fac o remarcă referitoare la prioritățile actuale. La noi se focalizează prea mult pe fotbal. Există un atlet, Javier Sotomayor, care a sărit la 2,45 metri înălțime. Ce semnificație are această performanță? Este înălțimea porții de fotbal: 2,44 metri. Și acest atlet cubanez sare peste poarta de fotbal. Toată lumea vorbește numai de fotbal… Și atunci lansez această perspectivă. Am toată considerația pentru fotbaliști, dar consider că se exagerează cu sumele plătite. Un atlet sare peste poarta de fotbal, dar alții nici măcar nu pot atinge bara de sus cu mâna și sunt plătiți cu zeci de milioane de euro. Aici sunt lucruri deplasate din perspectiva mea.
- 11 martie 2016 este data trecerii în neființă a Iolandei Balaș Soter
- 154 de competiții consecutive fără înfrângere, timp de un deceniu, pentru Iolanda Balaș Soter
Lasă un răspuns