la-o-zi-dupa-ce-cotar-a-spus-despre-grawe-ca-e-pragul-falimentului,-a-venit-si-replica-firmei-de-asigurari,-care-ameninta-ca-merge-in-instanta

COTAR vs. Grawe: Firma de asigurări amenință cu proces

„Indicatorii sunt incontestabili. România nu poate tolera instabilitatea pe care-o ar putea declanșa o nouă criză pe piața asigurărilor obligatorii RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară ascunde un nou caz similar cu cele ale City Insurance și Euroins – Grawe România. Piața RCA este din nou afectată de o schemă asemănătoare celor care au produs falimentele City Insurance și Euroins, de data aceasta implicând compania de asigurări Grawe România, cu complicitatea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF),” se arată într-un comunicat remis de COTAR.

Astăzi (6 septembrie), compania de asigurări răspunde cu următoarele clarificări:

• Grawe plătește despăgubiri în baza legislației actuale și evaluează fiecare solicitare individual;
• Compania respectă toate cerințele de capital și este supusă auditului unor firme de renume;
• Grawe România face parte dintr-un grup financiar robust, prezent în 15 state europene și cu o tradiție de aproape 200 de ani. Grupul Grawe deține peste 3,8 miliarde de euro fonduri proprii, conform cerințelor de supraveghere Solvency II, și are o rată de solvabilitate SCR de 252,4% la data de 31.12.2024, semnificativ mai mare decât minimul impus.

„Având în vedere afirmațiile de mai sus, stabilitatea companiei nu poate fi contestată. În aceste condiții, pentru orice atingere a imaginii și reputației noastre, bazată pe argumente nefondate sau simple declarații, Grawe România își rezervă dreptul de a se adresa instanțelor de judecată competente pentru a obține o reparare completă a prejudiciului cauzat,” se încheie comunicatul Grawe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *