ROBOR la trei luni a coborât la 6,54%, față de 6,55% în ședința anterioară (conform datelor BNR), atingând cea mai mică valoare din 7 mai 2025 până în prezent.
ROBOR la șase luni a rămas la 6,69%, același nivel cu precedentul.
Evoluția ROBOR înainte și după tururile electorale prezidențiale
ROBOR a crescut semnificativ după primul tur al alegerilor și a atins noi maxime. Această creștere a început pe 8 mai 2025. Vineri, 16 mai 2025, indicii la trei și șase luni au ajuns la cote maxime din ianuarie 2023, respectiv februarie 2023.
Pe data de 2 mai 2025, înainte de primul tur, ROBOR la trei luni era la 5,90%, iar ROBOR la șase luni era de 5,99%.
ROBOR la 3 luni
2 mai 2025 5,90%
5 mai 2025 5,90%
6 mai 2025 6,08%
7 mai 2025 6,47%
8 mai 2025 7,25%
9 mai 2025 7,31%
12 mai 2025 7,31%
13 mai 2025 7,20%
14 mai 2025 7,20%
15 mai 2025 7,29%
16 mai 2025 7,39%
19 mai 2025 7,26%
20 mai 2025 7,27%
21 mai 2025 7,27%
22 mai 2025 7,28%
23 mai 2025 7,29%
26 mai 2025 7,10% (data investirii președintelui Nicuşor Dan).
ROBOR la 6 luni
2 mai 2025 5,99%
5 mai 2025 6,00%
6 mai 2025 6,16%
7 mai 2025 6,53%
8 mai 2025 7,31%
9 mai 2025 7,45%
12 mai 2025 7,43%
13 mai 2025 7,36%
14 mai 2025 7,36%
15 mai 2025 7,39%
16 mai 2025 7,48%
19 mai 2025 7,37%
20 mai 2025 7,36%
21 mai 2025 7,37%
22 mai 2025 7,38%
23 mai 2025 7,39%
26 mai 2025 7,23% (data investirii președintelui Nicuşor Dan).
Fluctuații ale ROBOR
ROBOR 3M a crescut în 2022, atingând 8,21% pe 26 octombrie 2022, cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani și 9 luni. ROBOR 3M a depășit pragul de 8% în august 2022. În octombrie 2022, ROBOR 6M a atins valoarea maximă din ultimii 12 ani și 9 luni, 8,31%, iar pragul de 8% a fost depășit în iulie 2022.
După anunțul Consiliului Concurenței privind investigația asupra eventualelor înțelegeri între bănci pentru creșterea dobânzilor ROBOR, indicii au început să scadă. În noiembrie 2022, ROBOR 3M era la 8,20%, iar ROBOR 6M la 8,31%.
Un an mai târziu, în noiembrie 2023, ROBOR 3M era la 6,34%, iar ROBOR 6M la 6,43%. Și după încă un an, în noiembrie 2024, ROBOR 3M a scăzut la 5,55%, iar ROBOR 6M la 5,59%.
Începutul anului 2022: ROBOR 3M – 3,02%, ROBOR 6M – 3,14%.
Calculul ROBOR și IRCC
ROBOR reprezintă dobânda medie la care băncile se împrumută reciproc în lei. Banca Națională a României stabilește zilnic valoarea ca medie aritmetică a cotațiilor a zece bănci selectate.
IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor), reglementat prin OUG 19/2019, este de 5,55% pe an, calculat ca medie aritmetică a dobânzilor interbancare din trimestrul 1 al anului 2025, la fel ca ultima comunicare din trimestrul precedent.









Lasă un răspuns