Ministerul Finanțelor a obținut un împrumut de 396,8 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o perioadă de rambursare de 71 de luni și un randament mediu de 7,48% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar instituțiile financiare au subscris 446,8 milioane de lei.
Marți este programată o licitație suplimentară pentru atragerea a încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligațiuni.
De asemenea, Ministerul Finanțelor a obținut un împrumut de 648,4 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu maturitate la 20 de luni și un randament mediu de 7,27% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 937,4 milioane de lei.
Marți este programată o licitație suplimentară pentru atragerea a încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligațiuni.
În luna septembrie 2025, Ministerul Finanțelor are planificate împrumuturi de la băncile comerciale, în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se pot adăuga 795 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de licitații de obligațiuni.
Suma totală, de 6,995 miliarde de lei, este cu 385 de milioane de lei mai mare decât suma programată în august a acestui an (6,61 de miliarde de lei). Această sumă este destinată refinanțării și rambursării anticipative a datoriei publice și finanțării deficitului bugetar.






Lasă un răspuns