România își exprimă solidaritatea cu Ucraina
Reprezentanții guvernului român au omagiat, la Kiev, sacrificiul soldaților ucraineni și au arătat sprijinul pentru poporul ucrainean.
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului a avut discuții cu oficialități ucrainene despre colaborarea bilaterală în două domenii: dezvoltarea de produse militare moderne și implicarea României în reconstrucția țării.
Dezvoltarea capacităților specifice ale industriei de apărare românești, în cooperare cu cea ucraineană, este o prioritate în cadrul Programului SAFE. Expertiza și cunoștințele ucrainene, combinate cu finanțarea oferită de România, sunt esențiale pentru dezvoltarea capacităților de producție comune în România.
„Participarea sectorului industrial și economic român la reconstrucția Ucrainei este un obiectiv prioritar, aduce beneficii ambelor părți. Dezvoltarea infrastructurii pentru siguranța frontierelor și implicarea companiilor românești în reconstrucție, după stabilirea păcii, sunt elemente esențiale pe care Guvernul le va promova în colaborare cu partenerii ucraineni”, precizează un comunicat de presă al Guvernului României.
Omagierea poporului ucrainean cu ocazia Zilei Independentei este un gest al solidaritatii.










Lasă un răspuns