Înmormântarea fostului președinte Ion Iliescu

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost coborât în criptă.

Imnul național, „Deșteaptă-te, române”, a fost intonat în timp ce 21 de salve de tun au fost trase la mormânt.

Această etapă a marcat finalizarea ceremoniei de înmormântare.

Cununia de la Cimitirul Ghencea III a fost privată. Nu se cunoaște încă cine a preluat drapelul de pe sicriul fostului președinte. În mod obișnuit, drapelul este înmânat familiei. Din păcate, soția sa, Nina Iliescu, nu a putut participa din cauze de sănătate.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în Oltenița, județul Călărași, și a decedat pe 5 august 2025.

Ion Iliescu a condus statul român de trei ori: președinte interimar al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) între 22 decembrie 1989 și 1992, președinte ales al României din 1992 până în 1996 și din 2000 până în 2004. Între 1996 și 2000, și din 2004 până în 2008, a fost senator din partea PSD. De asemenea, a ocupat funcția de președinte de onoare al PSD.

Născut în 1930 la Oltenița, Ion Iliescu a absolvit liceul în 1949, ulterior studiind mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București și, după aceasta, la Institutul Energetic din Moscova. În timpul șederii sale în capitala Rusiei a fost secretar al Asociației Studenților Români.

În 1956, a devenit președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi, în martie 1957, a preluat și conducerea Consiliului. A evoluat rapid în carieră, devenind șef de secție al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1965), ulterior prim-secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Alte funcții importante au fost șeful Departamentului de Propagandă al Comitetului Central al PCR și ministru al Tineretului (1967-1971).

În 1971, Nicolae Ceaușescu, simțindu-se posibil amenințat de Iliescu, l-a îndepărtat din funcțiile politice importante. Ion Iliescu a ocupat funcții de conducere la nivel județean, în Timiș și Iași, înainte de a fi numit Președinte al Consiliului Național al Apelor (1979), apoi director al Editurii Tehnice (1984-1989).