Rapid a revenit pe primul loc în Superligă după o victorie categorică contra lui FC Botoșani, scor 2-1. Atacantul francez Antoine Baroan a fost decisiv, marcand cele două goluri în repriza secundă.
Declarațiile lui Antoine Baroan după Rapid – FC Botoșani 2-1
Intrând pe teren la pauză, Antoine Baroan a marcat de două ori în doar opt minute. FC Botoșani a redus din diferență spre final, prin Hervin Ongenda, dar Rapid a reușit prima victorie acasă în acest sezon.
Fotbalistul, transferat de la Winterthur, a reacționat la finalul partidei. „Mă simt foarte bine și sunt extrem de bucuros pentru victoria de acasă și cele două goluri înscrise.
Pe teren, totul se întâmplă rapid, nu ai mult timp pentru gânduri. La primul gol, Manea mi-a oferit o pasă excelentă, iar la al doilea am avut un pic de noroc.
Este greu să spun la ce nivel fizic sunt acum, probabil la 60%, astăzi 45 de minute au fost maximul posibil, eventual chiar puțin prea mult. Știam că trebuie să intru și să am impact imediat.
Antoine Baroan despre atmosfera de la Giulești
Meciul a fost foarte dificil, contra unei echipe puternice. Nu am reușit să ne impunem jocul în prima repriză. Fanii sunt extraordinari. Am jucat în Bulgaria, deci știu ceva despre atmosfera din această zonă”, a declarat Baroan pentru Digi Sport.
Rapid va juca la Galați cu Oțelul, iar după aceea o nouă confruntare va avea loc în Giulești, de data aceasta cu FCSB. În ciuda victoriei, antrenorul a primit o veste neplăcută: un jucător important a suferit o accidentare.
Răzvan Onea: „Presiunea este permanentă la Rapid”
Accidentat în meciul cu FC Botoșani, Răzvan Onea a vorbit despre importanța victoriei pentru moralul echipei. Căpitanul Rapidului a subliniat faptul că majoritatea jucătorilor din sezonul trecut au rămas, asigurând omogenitatea grupului.
„Sper că este doar o contuzie, mi s-a umflat glezna, dar vom vedea în următoarele zile. Nu m-am speriat, dar m-a durut foarte tare, nu am mai putut să calc și am preferat să las un alt jucător sănătos să ia locul meu.
A fost o perioadă tensionată pe bancă, dar sunt bucuros că am obținut cele trei puncte. Cel mai important este victorie. A fost o seară perfectă dacă nu am primi gol. Am câștigat și asta era esențial.
Este un start bun, important este să menținem ritmul. E devreme, nu ne gândim deocamdată la clasament. Presiunea la Rapid a existat tot timpul. Ne descurcăm mai bine în acest început de sezon.
I-am spus lui Baroan la pauză că va marca goluri. Mă bucur că a dat plus valoare. Vestiarul este unit, avem o echipă omogenă, sunt câțiva jucători noi valoroși. (n. r. despre banderolă) Este o responsabilitate mare, o onoare pentru mine.
Deplasarea la Oțelul va fi foarte grea, am văzut ce a întâmplat cu Dinamo, dar suntem motivați să câștigăm cele trei puncte. În derby-uri se poate întâmpla orice”, a concluzionat Răzvan Onea.
Lasă un răspuns