anunt-important-despre-bani,-de-la-bnr.-ce-se-pregateste

BNR: Anunț important despre bani – Ce se pregătește?

În vederea aderării la zona euro, instituţiile subordonate Băncii Naționale a României, RA Imprimeria BNR și RA Monetăria Statului, înregistrează progrese semnificative în dezvoltarea capacităților tehnice necesare pentru producerea bancnotelor și monedelor euro. Imprimeria BNR se pregătește constant pentru producerea bancnotelor euro, și, la finalul acestui an, în urma investițiilor ample, va dispune de toate echipamentele necesare pentru imprimarea bancnotelor la standardele înalte impuse de Banca Centrală Europeană. Monetăria Statului deține deja infrastructura și expertiza necesară pentru fabricarea monedelor euro, conform cerințelor BCE.

Instituția a realizat investiții importante în echipamente moderne pentru prelucrarea monedelor: prese de înaltă precizie pentru monedele bimetalice, echipamente de gravare cu laser, și cuptoare pentru tratamentul termic al matrițelor, garantând durabilitatea acestora.

În plus față de achizițiile tehnologice, cele două regii își doresc și angajați înalt specializați, cu experiență vastă în domeniul producției de bancnote și monede. La finalul anului, cele două instituții vor avea portofolii complete de echipamente moderne și personalul calificat necesar.

Producerea efectivă este condiționată de obținerea acreditărilor necesare și de progresele în procesul de aderare la zona euro, proces care include îndeplinirea criteriilor de la Maastricht. Monedele euro au o parte comună și una specifică fiecărei țări membre. În ceea ce privește designul monedelor specifice, se vor respecta cu strictețe indicațiile BCE. Bancnotele euro nu au o parte specifică fiecărei țări. Banca Centrală Europeană a demarat un program de reproiectare a bancnotelor euro, cu scopul de a le face mai durabile și mai prietenoase cu mediul. Pentru viitoarele bancnote euro, BCE a lansat un concurs public, iar Consiliul guvernatorilor a selectat două teme posibile: „Cultura europeană”, bazată pe trăsături culturale comune ale Europei, și „Râuri și păsări”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *