Deciziile de pensionare ale magistraților, publicate vineri
Șeful statului, Nicușor Dan, a anunțat că Administrația Prezidențială va publica vineri, 1 august, deciziile de pensionare pentru o parte dintre judecătorii care au depus cereri în acest sens. Din cele 74 de dosare evaluate, doar câteva vor intra în vigoare de la 1 septembrie, restul urmând să producă efecte imediat.
„Din cele 74 de dosare, circa 7-8 vor intra în vigoare la 1 septembrie. Celelalte, vineri. Deci, toți judecătorii pensionați vor intra oficial în această situație imediat”, a declarat șeful statului.
Lipsa presiunii asupra deciziilor
Întrebat dacă publicarea deciziilor abia vineri ar putea constitui o presiune asupra magistraților pentru a renunța la pensiile cuvenite, Nicușor Dan a respins ferm această ipoteză: „Nu există o asemenea presiune asupra dreptului unui magistrat de a se pensiona”.
El a explicat că întârzierea procesului de evaluare a fost cauzată de incompletitudinea inițială a dosarelor transmise de Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior, acestea au fost completate și reevaluate.
Posibilitatea pensionării premature
Președintele a menționat că unii magistrați ar fi putut solicită pensionarea cu 6-7 ani în urmă, dar nu au făcut-o. Totodată, unii au solicitat retragerea în contextul dezbaterilor referitoare la modificarea Legii 303. Doi magistrați, în mod explicit, au exprimat dorința de a continua activitatea, dar au fost influențați de „nesiguranța din spațiul public”.
„Este mai clar acum decât la jumătatea lui iunie că va exista o reglementare tranzitorie, iar cine are dreptul la pensie va putea să-l valorifice”, a concluzionat Nicușor Dan.








Lasă un răspuns