„Nu am venit să mă prezint ca victimă, nici să ofer justificări. Am venit să explic un context puțin cunoscut, care a afectat nu doar o companie, ci sute de angajați și mii de călători”, a declarat Dragoș Anastasiu.

Anastasiu a relatat cum, între 2005 și 2009, una dintre companiile sale de transport internațional a fost supusă unui control amplu al Poliției Economice, după ce la frontieră au apărut discrepanțe între numărul de călători și biletele prezentate pentru câteva autocare operate de subcontractori.

În 2009, ANAF a inițiat un control de profunzime pe cinci ani, prin intermediul unei persoane inculpate în dosarul actual. Controlul a durat patru luni. Colegii mi-au spus că contabilitatea era în regulă, dar existau probleme cu evidențele de plăți. Adică, sumele plătite către ANAF existau, dar nu se corelau cu datele din evidențele ANAF. Inspectoarea mi-a spus că situația era gravă, dar avea o propunere „constructivă”.

Propunea suspendarea controlului și refacerea tuturor evidențelor (mii de documente de plată, pe cinci ani), sau închiderea dosarului și recomandarea unei firme care să se ocupe de „corecturi”. Această firmă urma să soluționeze problema în câteva luni. Inspectoarea avea încredere în această firmă, a declarat Anastasiu.

Autoritățile au solicitat toate biletele emise timp de cinci ani – aproximativ 500.000 – pentru a le compara cu evidențele Poliției de Frontieră. „Trei persoane au lucrat timp de trei ani la Poliția Economică. TVA-ul nostru a fost blocat, acumulându-se o sumă de peste un milion de euro. Totodată, criza din 2009 făcea ca autocarele noastre să funcționeze în pierdere”, a explicat el.

La finalul anchetei, Poliția Economică a concluzionat că nu există dovezi de evaziune fiscală. Cu toate acestea, dosarul a fost trimis în instanță „deoarece nu putea fi închis pur și simplu, după trei ani de investigații”.

O propunere de „soluționare” din partea ANAF

În 2009, un nou control ANAF s-a concentrat pe evidențele de plăți. Anastasiu a relatat că inspectorii au propus două opțiuni: suspendarea controlului pentru refacerea documentelor sau angajarea unei firme recomandate de ANAF, care „va rezolva problemele”.

Ulterior, partenerul său de afaceri a semnat contractul cu firma intermediară, menționată ulterior în rechizitoriul DNA. Anastasiu susține că au fost încercate diverse soluții, dar, în final, compania sa a fost nevoită să refacă toate evidențele de plată, constatând că „plătiseră mai mult decât necesar”.

Ulterior, am înțeles că situația este clarificată în rechizitoriu, deși eu nu l-am văzut la acel moment. Partenerul meu a ajuns la DNA și a făcut denunțul după câteva luni. În această perioadă, au fost încercate soluții, au avut loc discuții, dar fără rezultat. În același timp, colegii mei au refăcut toate evidențele de plată. Am constatat că existau erori, dar sumele plătite de noi către stat erau mai mari decât ar fi trebuit. Apoi au apărut cereri de „excursii” din partea funcționarilor ANAF și ai firmei recomandate. Acestea s-au încheiat cu facturi neachitate – un an, doi, trei, patru. Așa stau lucrurile, a mai spus acesta.

Facturi neachitate și cereri de excursii de la funcționari

El a precizat că nu a avut acces la rechizitoriu la momentul redactării, dar este pregătit să își asume deciziile luate, chiar dacă au fost luate „sub presiune și cu gândul de a salva compania și angajații”.

Trebuia să iau o decizie. Riscul era falimentul: sute de angajați, familiile lor, 15 ani de muncă, zeci de mii de călători europeni care nu s-ar mai fi putut întoarce în România. Am ales să accept propunerea, într-un moment când restul controlului era în regulă. Partenerul meu a semnat contractul cu respectiva firmă, pe una dintre companiile pe care le gestiona.

Articol Dragoș Anastasiu, declarațiile înainte de anunțarea demisiei: „Am ales între faliment și șantaj. Am ales șantajul” a apărut pentru prima oară în …