„Cursul valutar este un punct central de interacţiune a mai multor sectoare ale economiei, având o natură macrofinanciară. Mai precis, cota de schimb reală sau nominală este influențată de factori externi (legate de balanța de plăți, condițiile comerciale, investițiile străine etc.), de condițiile economice interne (inflație, dobânzi, productivitate, șomaj, cerere agregată etc.) și de evoluțiile piețelor financiare (riscuri asociate cursului valutar, speculații, panică sau alte comportamente specifice piețelor, operațiuni de acoperire a riscului valutar pe piețele derivate).”, explică Leonardo Badea într-o analiză.

Potrivit acestuia, în perioada de tranziție spre economia de piață și în timpul crizelor financiare internaționale și europene (2007-2012), România a experimentat fluctuații semnificative ale cursului de schimb, inclusiv perioade de depreciere accentuată, concomitent cu turbulențe semnificative pe piețele financiare naționale.

„Impactul social și economic al acestor perioade a fost considerabil, explicând sensibilitatea ridicată a publicului și a mediului de afaceri față de evoluțiile cursului valutar”, afirmă Badea.

El evidențiază că primii zece ani de tranziție au reprezentat o perioadă de instabilitate profundă și adaptare structurală, în care România a trecut printr-un proces complex de reformă economică postcomunistă, marcat de restructurări industriale, privatizări și fragilitate financiară. Inflația era ridicată, iar încrederea în noile instituții democratice, economice și financiare era scăzută, contribuind la presiunile constante asupra cursului valutar.

„Societatea românească a trăit o perioadă de nesiguranță și frustrare. Reformele structurale necesare au avut efecte negative, cum ar fi pierderi importante de locuri de muncă, scăderea puterii de cumpărare și emigrarea forței de muncă. Aceste evenimente au erodat și mai mult încrederea în perspectiva economică, iar populația a preferat moneda străină față de moneda națională. De asemenea, turbulențele financiare internaționale, precum crizele din Asia (1997) și Rusia (1998), au amplificat vulnerabilitățile economiei românești, conducând la pierderi de capital, creștere a costurilor de finanțare externă și deprecieri ale leului”, menționează oficialul BNR.

În analiză, el amintește că, la 14 februarie 2000, România a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Începând din acest moment, s-au pus bazele reformelor necesare conform acquis-ului comunitar, România demarând pregătirea capitolelor de negociere. În anii 2000-2003, situația economică a început să se stabilizeze treptat, în contextul unor politici monetare și fiscale coerente, care au stimulat creșterea economică și au redus inflația.

Consolidarea fiscală (deficitul bugetar a coborât sub 1% din PIB în 2005, conform Eurostat), reformele structurale și încasările importante de capital străin au contribuit la consolidarea încrederii investitorilor și a populației în moneda națională.

„Acești factori explică aprecierea relativ consistentă a leului în perioada 2004-2007. Această apreciere a fost susținută de perspectivele clare de integrare europeană, de îmbunătățirea ratingurilor suverane și de investițiile semnificative, în special în sectorul bancar și imobiliar. Liberalizarea contului de capital a atras investiții străine, atrase de dobânzile ridicate ale României și de potențialul de convergență economică”, subliniază Leonardo Badea.

El a remarcat că această apreciere a fost întreruptă brusc în 2007, odată cu criza financiară globală, un șoc exterior semnificativ pentru economia mică și fragilă a României, dar deschisă fluxurilor financiare internaționale. Au urmat pierderi de capital, iar deprecierile semnificative ale cursului valutar s-au menținut aproape doi ani, în mod similar cu situația anterioară anului 2000.

Abia în 2009, odată cu primele semne pozitive ale eforturilor de corecție a dezechilibrelor bugetare și externe, cursul valutar a intrat într-un regim de variație mai stabil, care nu a mai generat tulburări semnificative în economia de piață.

Înainte de 2003, deprecierea leului față de moneda europeană a fost semnificativ mai mare decât a altor monede din regiune. Deprecierea accentuată a leului în perioada 1989-2003, comparativ cu celelalte țări comuniste din zonă, a lăsat o amprentă durabilă asupra conștiinței publice și a mediului de afaceri.

„Această experiență istorică, influențată de specificul economiei pre-1989 și de procesul de tranziție democratică, a generat sensibilitate sporită la evoluțiile cursului valutar. Probabil din acest motiv, în România, fluctuațiile valutare continuă să aibă un impact psihologic și economic mai mare decât fundamentele macroeconomice actuale”, crede Badea.

După 2003, fluctuațiile valutare față de moneda europeană au fost comparabile cu cele ale altor țări din regiune. Pe ansamblu, leul s-a depreciat în comparație cu euro, dar cu o amplitudine mai redusă decât forintul maghiar, în timp ce coroana cehă și zloty-ul polonez s-au apreciat ușor.

Astfel, în general, după 2003, evoluția cursului valutar al leului față de euro a fost similară cu cea a altor monede din regiune. Pentru leu și forint, tendința principală a fost de depreciere, în timp ce pentru zloty și coroana cehă a fost preponderent de apreciere.

Recent, cota leului a depășit pentru prima dată nivelul de 5 lei pe euro, generând multe dezbateri publice. Unele dintre aceste dezbateri au explorat oportunitatea menținerii unei stabilități reduse a cursului de schimb, în timp ce altele s-au concentrat pe determinarea celei mai adecvate cote de schimb pentru economie, afaceri și populație. Unele dezbateri sunt fundamentate macro-economic, în timp ce altele au un caracter subiectiv mai dominant.

El explică faptul că regimul actual al cursului valutar este „de flotare controlată”, concordant cu utilizarea țintelor de inflație ca bază nominală a politicii monetare, permițând o reacție flexibilă a acestei politici la șocuri neașteptate.

Badea subliniază că banca centrală a României nu stabilește cursul valutar. Evaluarea unui regim adecvat al cursului valutar este complexă și depinde de specificul fiecărei țări.

Oficialul BNR explică că România este o economie mică și deschisă, vulnerabilă financiar, neputând influența prețurile internaționale sau fluxurile financiare. Integrată în comerțul global și având o capacitate redusă de a rezista la șocurile financiare, ea depinde în mare măsură de împrumuturi externe.

Pentru a evalua riscurile legate de curs, trebuie în primul rând să identificăm cursul de echilibru. Doar comparându-l cu acest nivel se poate determina dacă cursul actual este supra sau subapreciat și pot fi evaluate externalitățile macrofinanciare asociate.

Prin urmare, cursul de schimb de echilibru reprezintă acel nivel la care economia funcționează normal, fără dezechilibre externe și tensiuni asupra inflației, șomajului sau creșterii economice.

„Fără un model solid, bazat pe tehnici cantitative, nu putem susține o argumentație validă despre o anumită traiectorie a cursului. Este important să ne asigurăm că momente punctuale din istoria economică nu influențează evaluarea prezentului, ducând la concluzii incorecte”, concluzionează Leonardo Badea.