După ce nu a reușit să evolueze la Campionatul European Under 21, Ștefan Baiaram și-a reluat pregătirile cu Universitatea Craiova. Agentul său a declarat că există încă interes pentru transferul atacantului.
Noutăți despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova
Agentul lui Ștefan Baiaram, Mihăiță Pleșan, a declarat, într-o intervenție telefonică la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, că nu mai puțin de 6 echipe europene erau interesate de atacant în cazul în care nu s-ar fi accidentat la turneul final U21.
„Baiaram are meci mâine, este pregătit, este la capacitate maximă și dorește să joace. Dacă va veni o ofertă, așa cum dorește Universitatea Craiova, va pleca. Dacă nu își va demonstra valoare maximă, nu va pleca.”
„Nu știu dacă accidentarea ar fi influențat decizia sa de a pleca. Sunt doar presupuneri. Aveam înregistrate 6 echipe care erau interesate de el la EURO U21. Planurile mele trebuiau schimbate, a intervenit o problemă.
Este un fotbalist pentru care există interes. Important e să joace foarte bine. Anul trecut a fost bine, dacă continuă pe același drum, i se vor deschide oportunități. Se vehiculează sume importante pentru el.”
„Trebuie să stea concentrat, important e să joace fotbal. Nu vreau să-l influențez în acest moment. Este un fotbalist tânăr, și știe că vom discuta când totul va fi ok.”, a declarat Pleșan.
Ce sumă cere Universitatea Craiova pentru Baiaram?
Agentul a confirmat că Baiaram este urmărit de echipa americană Houston Dynamo din MLS, care ar fi dispusă să achiziționeze jucătorul pentru 3,2 milioane de euro. Însă, deocamdată, nu s-au purtat discuții concrete.
„În America, în prezent, cu turneul mondial al cluburilor, este greu să se miște lucrurile în transferuri. Abia după ce se va termina se va deschide piața. Am avut discuții azinoapte la ora 4:00 cu cei de la Houston, dar până nu se termină acest turneu se fac foarte puține transferuri.”
„Nu doresc să vorbesc încă despre o sumă minimă, pentru că mâine începe campionatul. Este un fotbalist important pentru Universitatea Craiova, și este normal ca prețul său de transfer să fie unul ridicat”
„Interesul există, dar este început de campionat. Nu doresc să influențez jucătorii. Trebuie să joace bine, și voi face tot ce este posibil pentru a le obține cele mai bune oferte.”








Lasă un răspuns