Știrea tragică despre dispariția lui Diogo Jota a produs o mare tristețe în lumea fotbalului. FIFA a decis ca înaintea celor patru meciuri din sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor să fie ținut un moment de reculegere în memoria fotbalistului portughez. În primul meci, dintre Fluminense și Al Hilal, pe gazon s-au aflat doi sportivi care au evoluat alături de Jota: Ruben Neves și Joao Cancelo.
Ruben Neves și Joao Cancelo, cuprinși de durere în timpul momentului de reculegere pentru Diogo Jota
Ruben Neves și Joao Cancelo au fost titularizați de antrenorul Simone Inzaghi în partida dintre Al Hilal și Fluminense, din sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor. Înainte de începerea meciului de la Orlando, a avut loc un moment de reculegere în memoria lui Diogo Jota și a fratelui său, Andre Silva, care au decedat joi într-un accident rutier.
Cei doi fotbaliști portughezi au fost profund afectați, manifestându-și durerea chiar în lacrimi în timp ce pe ecranul stadionului era afișată o imagine cu Diogo Jota și Andre Silva. Ruben Neves a avut o legătură deosebită cu Diogo Jota, evoluând alături de el în două cluburi, Porto și Wolverhampton, și în echipa națională a Portugaliei, atât la nivel de juniori, cât și la seniori. Joao Cancelo, la rândul său, a jucat împreună cu Jota doar pentru naționala portugheză, la tineret și la echipa mare.
Ruben Neves și Joao Cancelo, mesaje pline de emoție după dispariția lui Diogo Jota
Ruben Neves și Joao Cancelo s-au numărat printre personalitățile din fotbal care au transmis mesaje publice de condoleanțe după moartea lui Diogo Jota. „Indiferent unde te afli, sunt convins că vei citi aceste cuvinte. Știi cât de important ești pentru mine. Mai mult decât o prietenie, noi suntem o familie și nu ne vom abandona doar pentru că tu ai acceptat un contract puțin mai departe de noi.
Când voi merge la echipa națională, te vei afla lângă mine la masă, în autocar, în avion… vei fi mereu alături de mine. Să continuăm să râdem, să facem planuri și să împărtășim momente din viață.
Mă voi asigura că vei fi mereu prezent și că familia ta nu va lipsi de nimic cât vei fi acolo, departe dar alături de noi, așteptându-ne. Viața ne-a unit și nimic nu ne poate despărți acum”, a transmis Ruben Neves.
„Astăzi, nu ne-am trezit doar fără doi sportivi. Astăzi, trei copii s-au trezit fără tată. Astăzi, o mamă și un tată au rămas fără doi copii. Astăzi, o soție (s-au căsătorit recent) s-a trezit fără soțul ei. Astăzi, toți ne-am trezit în stare de șoc.
Astăzi, lumea este în doliu, într-un moment rar în care putem să ne oprim, să exprimăm sentimentele autentice și să punem lucrurile în perspectivă, să apreciem ceea ce avem și ceea ce nu ne este garantat: ziua de mâine”, a exprimat Joao Cancelo.
Lasă un răspuns