De patru sezoane, Steaua evoluează în liga secundă, reușind de două ori să ocupe un loc care asigură promovarea directă în prima ligă, însă statutul de club de drept public i-a blocat accesul. Această situație s-ar putea schimba dacă proiectul legislativ de modificare a Legii Sportului va fi aprobat de Parlament.
Speranțele Stelei pentru promovare depind de votul Parlamentului asupra Legii Sportului
Proiectul ce vizează modificarea Legii Sportului a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru tineret și sport. Pentru a intra în vigoare, mai sunt necesare două etape: votul în plenul Parlamentului, programat pentru miercuri, și promulgare de către președinte.
Noua legislație prevede că asocierea a două instituții publice va genera o entitate cu statut de club de drept privat. Această modificare ar putea permite Stelei schimbarea formei de organizare și obținerea dreptului de promovare în Superliga, pe care clubul „milităresc” îl dorește de câțiva ani.
Adepții Stelei sunt optimişti cu privire la adoptarea proiectului de lege, însă unele voci semnalează că amendamentele favorabile echipei nu au fost susținute, lăsând clubul în continuare blocat în Liga 2.
Legenda Stelei, ferm în sprijinul promovării: „Trebuie să promovăm!”
Fostul mare fotbalist Adrian Bumbescu este optimist că Steaua va avea drept de promovare din sezonul următor. Acesta critică declarațiile lui Gigi Becali, care susține că proiectul legislativ nu va avea succes.
„Gigi Becali va încerca din nou să ne manipuleze, așa cum a făcut-o și până acum. Problema nu se rezumă la echipa noastră. Sunt și alte cluburi susținute de autorități. În alte sporturi, situatia este similară. Trebuie să fie dreptate pentru toți. Noi trebuie să putem promova. Stăm de trei ani în Liga 2, iar șansele noastre de dezvoltare sunt mult mai mari decât ale lui FCSB. Mulți sponsori vor veni lângă noi, popularitatea va crește, și lumea va fi de partea noastră!”, declara pentru Digi Sport câștigătorul Cupei Campionilor Europeni din 1986.
Lasă un răspuns