În jurul orei 22:00, pompierii militari au fost alertați cu privire la un incendiu în zona Câmpul Runcului, comuna Săpânţa. Accesul cu autospecialele fiind îngreunat de teren, intervenția s-a făcut pe jos. Primele echipe ajunse la fața locului au identificat două focare. Pentru a evalua mai bine situația, s-a solicitat sprijinul Serviciului Salvamont Maramureș, care a utilizat o dronă termovizuală.
Pompierii au reușit să împiedice răspândirea flăcărilor la pădure.
25 de pompieri militari din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației, susținuți de voluntarii pentru situații de urgență Săpânța și personal forestier, au acționat până dimineață pentru a stinge incendiul. Incendentul a afectat aproximativ 200 de hectare de vegetație uscată.
În noaptea precedentă, Salvamont Maramureș a transmis că e dispus să intervină cu o dronă termovizuală, la cererea pompierilor, pentru a stabili amploarea incendiului din zona Runcu.
Lasă un răspuns